7 decembrie, 2016

piata-legume-fructeConsumul cu regularitate de fructe și legume este considerat un factor important pentru sănătate și pentru o dietă echilibrată. Cu toate acestea, un raport al Eurostat a atras atenția că, în Uniunea Europeană, mai mult de o treime din populația cu vârsta de la 15 ani în sus nu le mănâncă zilnic și doar ceva mai puțin de 15% din total îndeplinesc ”norma” recomandată de consum de cinci porții pe zi.

Ghici ce țară apare și în acest clasament pe ultimul loc ? Desigur, România, care deține nedoritul record de doar 3,5%, adică de aproape zece ori mai puțin decât campioana Marea Britanie (33,1%). Acum, ar mai fi de înțeles că PIB/locuitor să ne penalizeze la nivelul de trai dar în nici un caz nu se poate asta pe seama lipsei de legume și fructe și nici pe prețurile prea mari ale acestora pe plan local.

Teoria spune că sunt șase factori critici pentru durata vieții, critici pentru trecerea de la un sistem de sănătate reactiv la unul proactiv. În ordinea importanței lor, ei sunt dieta, educația, sistemul sanitar, igiena, odihna, exercițiul fizic și prietenii. Evident, în afară de prieteni (care, de fapt, se cunosc la nevoie), stăm prost la toate capitolele.

Dar, lăsând gluma la o parte, 60% dintre problemele de sănătate le pune dieta nesănătoasă, ceea ce face din educarea populației un factor critic pentru România. Cu consecințe directe asupra presiunii puse pe sistemul sanitar dar, în special, cu afectarea duratei de viață și, mai ales, a duratei de viață sănătoasă și a perioadei apte pentru desfășurarea unei activități productive.

De reținut corelația directă verificată în practică în toate statele europene între nivelul de educație și consumul de legume și fructe, dar și (din punctul nostru de interes), diferențele mult mai mari la noi între persoanele cu un nivel scăzut de instruire și cele cu un nivel ridicat.

O altă particularitate românească este că dăm mai mult pe țigări decât pe legume și fructe (6,10% față de 5,84% în coșul de consum).

tabel1

Un raport mai mic de 50% al ponderii amatorilor de produse vegetale între aceste categorii de populație nu se regăsește niciunde în Europa cu excepția Cehiei. Doar că educații noștri stau mai prost decât slab educații lor. Nu că ei nu ar fi, la ambele categorii, cu aproximativ șase procente sub media europeană.Chiar și la grupa 1-4 porții de legume și fructe pe zi (unde grecii, slovenii, austriecii sau croații mai recuperează ceva), ne plasăm, de departe, pe ultima poziție.

Polonezii, ungurii sau slovacii or fi și ei pe calea reducerii decalajelor față de Occident dar măcar mănâncă mai sănătos decât noi. Culmea este că frații noștri latini din Portugalia, Franța, Italia sau Spania, care deloc întâmplător au și o speranță de viață mai mare decât țările cu nivel de dezvoltare similar, stau mult mai bine decât noi, deși nu ajung la valorile din Olanda sau Danemarca.

De fapt, înainte de casă, mașină, obiecte etc. totul este legat de starea de sănătate.

În 2050, o treime din populație va avea peste 60 de ani iar 80% din costul cu îngrijirea medicală va fi generat de tratamentul bolilor cronice dacă nu se produc schimbări ce pornesc chiar de la hrana zilnică, prevenirea bolilor și detecția timpurie, cât mai mult în afara spitalului.

Așadar, până la megainvestiții în spitale și aparatură, până să ajungem să alocăm sănătății 7% din PIB ( cam pe acolo e media europeană), avem foarte la îndemână, date fiind condițiile pedoclimatice, o resursă care nu așteaptă decât o modificare în soft-ul personal al stilului de viață. Până la investiții în capacități de producție, tehnologii moderne și altele asemnea, n-ar fi mai util să începem cu ce avem la îndemână ?

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Valorificarea experientei si a potentialului uman inventiv precum si a stiintei sau iscusintei poporului roman in folosul sau, in scopul realizarii progresului national ori a obiectivelor de interes general se poate materializa in actul politic sau al administratiei publice, in reducerea riscurilor economici si ai instabilitatii sociale numai daca exista in evolutia fireasca a societatii romanesti ca piatra de capatai STRATEGII viabile necesare elaborarii de politici macro si micro economice.
    – STRATEGIA GLOBALA NATIONALA – reprezintă un ansamblu de, analize, previziuni (prognoze) la nivel “macro-sistem”, decizii şi acţiuni strategice cu privire la; alegerea metodelor si mijloacelor optime utilizate, stabilirea si folosirea judicioasa, oportuna si legitima a resurselor si energiilor interne si externe aflate la dispozitia tarii, in scopul realizarii, in sistem integrat, a obiectivelor nationale ce vizeaza progresul general, pe termen mediu si lung si obţinerea avantajului competitiv potrivit misiunii sale, avand in vedere evolutiile similare pe plan mondial.
    – STRATEGIILE SECTORIALE NATIONALE – (din dom. sanatatii, invatamantului,industriei, agriculturii, protectie sociale, apararii nationale, ordini publice,justitiei, administratiei publice, etc. ) – reprezintă un ansamblu de analize, previziuni(prognoze) la nivel “de subsisteme”, decizii şi acţiuni strategice privitoare la domeniile in cauza, referitoare la; dispunerea metodelor si mijloacelor eficiente utilizate, stabilirea folosirii judicioase, oportune si legitime a resurselor alocate, in vederea realizarii obiectivelor tinta la nivel national, specifice, pe termen scurt si mediu tinand cont de obligativitatea corelatiilor sectoriale si respectarii parametrilor cuprinsi in traiectoriile evolutive prevazute in Strategia Globala Nationala.
    Numai Strategiile viabile, eloborate cu ingeniozitate vor putea genera Politici Publice sanatoase in baza carora sa fie emise legi pertinente durabile. Altfel societatea romaneasca va fi condusa, asa cum se intampla de 26 de ani, pompieristic din esec in esec pana la stadiul de FALIMENT NATIONAL.
    – Pentru eficientizarea sistemului politic, care in 26 de ani nu a dovedit ca detine macar un singur plan pentru interes national, indiferent de ideologie (oricum aceasta există numai la nivel declarativ deoarece în realitate lipseşte cu desăvârşire) SISTEMUL POLITIC LEGISLATIV trebuie separat de managementul ECONOMIC (neamestecul politicienilor in numirea de persoane pe diferite functii de conducere sau executie) si cel ADMINISTRATIV (alegerile consilierilor locali si primarilor sa nu se mai faca pe liste de partid si numai in baza unor criterii de integritate, pregatire-instruire si competente dovedite in practica).
    – Pentru consolidarea DEMOCRATIEI IN ROMANIA, care in 26 de ani s-a demonstrat ca functioneaza doar prin mima trebuie adoptate STRATEGII de dezvoltare a CLASEI DE MIJLOC ca pilon de bază al unei stabilităţi sociale, fiind cea mai acuta necesitate pentru asigurarea viitorului optimist al poporului roman, drept pentru care se impune:
    a). – REDUCEREA SĂRĂCIEI inclusiv prin valorificarea eficientă în folosul fiecărui român a bogăţiilor solului şi subsolului (respectarea algoritmului dictat de cota indiviză dispusă de Dumnezeu pentru fiecare român) sau a utilizării factorilor geografici naturali de producţie şi servicii. Revizuirea sistemului de redevenţe care de 26 de ani favorizează discreţionar numai pe OLIGARHI. Impunerea realizării algoritmului de salarizare minimă astfel ca, în România după aderare la U.E să se respecte limita minimă de 65% din salariu mediu existent în comunitatea europeană de 800 de euro.
    Redarea sperantei si optimismului cetatenilor romani este posibila prin adoptarea de srtrategii nationale si sectoriale (de dezvoltare a productiei si cresterea productivitatii muncii) care sa apropie PUTEREA DE CUMPARARE a romanilor de cea a cetatenilor din UE prin eliminarea sclavagismului modern caracterizat prin costuri ale vietii la preturi (tarife) europene si venituri sau castiguri salariale de tip african sau asiatic.Comparativ cu anul 1989 puterea de cumparare a romanilor a scazut enorm, sindicatele simt oroare cand analizeaza acest indicator de baza al vietii, iar INS nu-l publica din motive politice.
    b). – COMBATEREA ANARHIEI prin impunerea respectării de către toţi cetăţenii români fără nici o discriminare, a (moralităţii) bunelor practici sau obiceiuri, a principiilor dictate de civismul modern şi a reglementarilor elaborate şi ierarhizate pe baza elementelor de raţionalitate progresiste care să vizeze interesul general (colectiv).
    Pentru dezvoltarea spiritului civic in Romania, trimestrial trebuie făcute publice de către Guvern si presa (de buna credinta) statisticile referitoare la stadiul imoralităţii şi incompetenţei pe niveluri de putere publică, pe ministere sau domenii ale administraţiei locale sau centrale, folosind în cazurile existente la investigarea acestora, culegerea de date voluntari din toate domeniile, învăţământ, sănătate, administraţie, justiţie, ordine publică şi apărare, finanţe, etc.
    c). – DIMINUAREA LA MAXIMUM A OLIGARHIEI prin limitarea accesului la putere publică a celor care sunt îmbogăţiţi pe căi oneroase.Trebuie să se facă stiut public si cu sprijinul SOCIETATII CIVILE ce are simtul responsabilitatii topul pe ultimii 26 de ani a îmbogăţiţilor prin intermediul funcţiei publice (politice) sau prin metode frauduloase ori care au intrat în politică pentru a fi protejaţi de legea penala, precum şi a celor ce fac afaceri oneroase prin intermediul rudelor sau diverşilor interpuşi. Astfel vor fi facute publice listele cu persoanele indezirabile pentru politica României şi cu cele declarate “non grata” pentru viaţa publică din România.
    Numai consolidand instituţiile statului de drept si limitând puterea economică si politica a oligarhilor si impostorilor este posibilă schimbarea in bine a istoriei neamului si a dezvoltarii economice in interesul progresului general al Romaniei. Doar, diminuarea SARACIEI, eliminarea ANARHIEI (a comportamentului discretionar a unor farisei fata de norme) si limitarea PUTERII OLIGARHILOR va face posibila, garantarea diferenţei de opinie şi va asigura in acelasi timp capacitate adevărului de a combate pacatul, greşeala si minciuna precum si conditiile necesare eliminarii riscului de activare a oricarui tip de dictatura.
    Cand vom intelege ca fraiele puterii politice si economice sunt in mana unor persoane fara constiinta si fara scrupule, care nu poseda capacitatea de a-i intelege pe ceilalti, vom privi realitatea intr-o lumina noua fiind vorba de o plaga a raului care se intinde din urma fara dificultati. Pentru a ajunge sa conduca, un psihopat nu are nevoie de adeziunea majoritatii ci este de ajuns sa fie sprijinit de un grup de interese care poate sa gadile instinctele primare ale disperatilor , sa “orienteze” si sa conduca “populatia” ca pe o turma de animale.
    In Ro EXISTA un mare RISC. Dupa modelul celor aflati la putere toata societatea poate fi contaminata cu sceleratii morali si nu numai!

    1. Foarte interesantă perspectiva pe care o oferiți. Dacă ar fi și realistă, ar fi și mai bine. Prima remarcă – structura industriei românești nu permite utilizarea inovațiilor și invențiilor – de unde fonduri de investit în a) producerea de prototipuri pentru verificarea funcționalității; b) investiții în marketing – degeaba produci cea mai bună …., dacă nimeni nu știe de ea, sau consideră produsul faimoasei firme occidentale X ca mai sigur/fiabil; o linie de C/D (cercetare-dezvoltare) care să ducă mai departe perfecționarea permanentă a produsului( în ziua de azi sigur se va inventa foarte repede ceva similar și/sau mai performant).
      A doua remarcă – cred că nu realizați cât sunteți de hilar. ” DIMINUAREA LA MAXIMUM A OLIGARHIEI prin limitarea accesului la putere publică a celor care sunt îmbogăţiţi pe căi oneroase.” Singura metodă de limitare la maxim a oligarhiei (vorbim de bogații care au în proprietatea lor majoritatea mass-mediei (site-uri web, ziare, bloguri, televiziuni) este cea comunistă – confiscarea averilor fără judecată(că ăștia au bani grei de dat avocaților sau în ultimă instanță, judecătorilor)și lichidarea lor fizică (lagăre de exterminare). Cum această metodă este complet inacceptabilă în zilele noastre, dorința dumneavoastră – care este și dorința oricărui om normal, nu vă contrazic la asta – este irealizabilă în formatul menționat de dumneavoastră. Căutarea și găsirea unei alte metode ar trebui să fie obiectivul organizațiilor societății civile din România.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: