sâmbătă

27 aprilie, 2024

16 iunie, 2019

Liviu Dragnea vrea să rămână în continuare încarcerat la Penitenciarul Rahova, după expirarea perioadei de carantină, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare. Luni este cea de-a 21-a şi ultima zi de carantină pentru fostul preşedinte PSD.

Liviu Dragnea se află încarcerat în prezent la Penitenciarul Rahova, unde e încă în perioada de carantină, luni fiind cea de-a 21-a zi de carantină şi ultima pentru fostul preşedinte al Partidului Social Democrat.

Potrivit procedurii, marţi, comisia Penitenciarului Rahova trebuie să se reunească şi să decidă unde îşi va ispăşi Liviu Dragnea pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare, pronunţată în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman.


Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că fostul preşedinte PSD a depus o cerere pentru a rămâne în continuare în regim de detenţie la Penitenciarul Rahova, astfel încât familia şi cei apropiaţi să-l poată vizita. Decizia o va lua însă comisia de la Penitenciarul Rahova.

Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, a fost încarcerat luni, 27 mai, în Penitenciarul Rahova după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman, în care a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.

A fost a doua condamnare definitivă a lui Liviu Dragnea după cea din dosarul referendumumului, când a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: