UPDATE:
Delegația ucraineană a sosit în Belarus pentru a treia rundă de negocieri cu Rusia, după ce două ședințe anterioare nu au reușit să obțină niciun progres către pace, anunță BBC.
Subiectul central al discuțiilor va fi din nou pe tema coridoarelor umanitare, pentru a permite civililor ucraineni să scape de acțiunile militare. La fel ca și la precedentele runde de negociere, bombardamentele rusești asupra centrelor orașelor continuă în sudul și estul țării.
UPDATE:
Dominik Stillhart, directorul de operațiuni al Comitetului Internațional al Crucii Roșii (ICRC), a declarat BBC că așa-zisele coridoare umanitare deschise de Rusia sunt deocamdată imposibil de utilizat.
Ilustrandu-și punctul de vedere, Stillhart a spus că unii angajați ai CICR au încercat să iasă din Mariupol pe o rută convenită duminică, dar în curând și-au dat seama că „drumul indicat lor era de fapt minat”.
UPDATE:
Primarul localităţii Gostomel, Iuri Ilici Prîlipko, a fost ucis în timp ce distribuia pâine şi medicamente, împreună cu fraţii săi, Ruslan Karpenkom şi Ivan Zore, scrie Kyiv Independent pe Facebook.
UPDATE:
Washingtonul și Varșovia colaborează pentru a furniza Ucrainei avioane de luptă de fabricație rusească, a declarat duminică secretarul de stat al SUA Antony Blinken. „Lucrăm cu Polonia, în timp ce vorbim, pentru a vedea dacă putem completa lucruri pe care Polonia le oferă ucrainenilor”, a declarat Anthony Blinken.
Informația inițială:
Rușii au bombardat puternic zonele de la periferia Kievului în noaptea de duminică spre luni, iar comandanții ucraineni au avertizat că invadatorii s-au regrupat și se pregătesc să lanseze luni un atac pentru a cuceri capitala Ucrainei. Potrivit oficialilor americani, 95% din capacitatea de luptă a Rusiei este acum masată în Ucraina.
Bombardamentele au continuat duminică noapte în Harcov, Mariupol, Sumi zeci de ucraineni fiind uciși. Civilii au fost țintele soldaților ruși care au deschis focul în Nova Kahovka, din sudul Ucrainei, şi au rănit cinci persoane.
Mii de ucraineni au ieșit duminică pe străzile din orașele bombardate pentru a protesta față de invazia trupelor ruse.
Zelenski: Nu vom uita, nu vom ierta
Președintele Volodimir Zelenski a transmis conaționalilor săi, duminică seară un nou mesaj puternic:
„Nu vom ierta blocurile bombardate, nu vom ierta civilii executați, distrugerea infrastructurii noastre, sute de morți, mii de suferințe umane. Dumnezeu nu va ierta asta nici azi, nici mâine, niciodată! Rusia a anunțat că mâine (luni – n.red.) va bombarda întreprinderile din industria de apărare. Cele mai multe dintre ele sunt situate în orașele noastre, cu civili în jur. Este o crimă, pur și simplu o crimă!
Nu vom ierta. Nu vom uita. Îi vom pedepsi pe toți cei care au comis atrocități, în acest război, pe pământul nostru. Vom găsi fiecare nemernic care ne-a împușcat oamenii în orașele noastre, care ne-a bombardat pământul, care a lansat rachete. Care a dat ordin și a apăsat „start”. Nu veţi găsi liniştea pe acest pământ, decât în mormânt!”, a spus președintele Ucrainei.
O nouă rundă de negocieri ucraineano-ruse, încep audierile curții de la Haga
Luni, în a 12 zi de invazie a Rusiei în Ucraina, va avea loc o nouă rundă de negocieri între cele două părți. Chiar dacă săptămâna trecută rușii și ucrainenii au convenit să creeze coridoare umanitare pentru evacuarea civililor, rușii nu au respectat înțelegerea și au continuat să bombardeze.
Tot luni, vor avea loc primele audieri la Curții Internaționale de Justiție de la Haga, unde se va stabili dacă este necesar ca instanța să dispună măsuri provizorii împotriva Rusiei, anchetată la Haga pentru crime de război.
Armata rusă a pierdut Ciuhuv
Oficialii ucraineni spun că forțele armate ale Ucrainei au preluat din nou controlul în orașul Ciuhuv din estul țării, relatează BBC.
Statul Major al Ucrainei a spus că forțele Kievului au capturat orașul de la trupele ruse și au provocat pierderi grele forțelor Moscovei în timpul bătăliei.
Oficialii ucraineni au mai susținut că doi comandanți ruși de rang înalt au fost uciși în timpul bătăliei pentru orașul cu o populație de aproximativ 31.000 de oameni.
Ciuguiv se află în apropiere de Harkov, care a fost bombardat puternic de forțele ruse.