miercuri

24 aprilie, 2024

4 decembrie, 2022

Jaroslaw Kaczynski (foto), liderul partidului conservator Lege și Justiție (PiS) aflat la guvernare în Polonia, a criticat aspru ceea ce a numit „dominația” germană din Europa, spunând că Berlinul dorește să folosească astăzi metode pașnice pentru a implementa planuri pe care a încercat cândva să le execute prin mijloace militare. informează DW.

Aceasta, a avertizat el, este o cale care duce la criză și dezastru – afectând nu numai Polonia ci toată Europa, inclusiv Germania. În timpul unui discurs susținut în sud-vestul Poloniei, Kaczynski a comentat că puterea Europei constă în puterea statelor sale suverane.

Politicianul polonez în vârstă de 73 de ani a folosit în ultimele luni din ce în ce mai des o retorica antigermană, încordând și mai mult relațiile deja tensionate dintre Polonia și Germania.


Kaczynski a acuzat anul trecut Berlinul că vrea să transforme Uniunea Europeană într-un „Al patrulea Reich german” federal.

Polonia a cerut Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de euro

În septembrie, el a prezentat un raport care analizează daunele financiare cauzate de invazia și ocupația Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial, reaprinzând dezbaterea pe tema despăgubirilor datorate Poloniei.

La începutul lunii octombrie, Varșovia a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care solicita echivalentul a peste 1,3 trilioane de euro drept compensație pentru daunele cauzate de război.

Războiul din Ucraina a adus noi la adresa Germaniei, Varșovia acuzând Berlinul de erori strategice, inclusiv dependența excesivă de energia rusă și faptul că este prea lent în furnizarea de arme Ucrainei.


Miniștrii apărării din ambele țări au convenit recent să staționeze sistemele germane de apărare aeriană Patriot în Polonia pentru a-și proteja spațiul aerian. Însă, la scurt timp după, ministrul polonez a supărat Berlinul cerându-i să livreze Ucrainei sistemul de apărare antirachetă destinat Poloniei – o sugestie pe care Germania a respins-o, spunând că bateriile vor fi desfășurate doar în cadrul NATO.

Polonezii, sceptici vizavi de retorica antigermană și antieuropeană

Kaczynski se află în prezent într-un turneu național pentru a obține sprijin pentru partidul său, înainte de alegerile parlamentare programate pentru anul viitor.

Unii observatori politici spun că retorica antigermană și eurosceptică a partidului de guvernământ este cel puțin parțial legată de campania electorală.

Dar, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de Institutul de Cercetare SW la comanda cotidianului Rzeczpospolita, mulți polonezi nu susțin retorica PiS față de Germania.

Sondajul a constatat că jumătate dintre participanți au privit negativ poziția antigermană a Varșoviei, în timp ce aproximativ 19% au aprobat-o. Aproximativ 30% nu și-au exprimat nicio opinie asupra subiectului.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: