joi

28 martie, 2024

30 decembrie, 2020

 

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Charles Michel, la ceremonia de semnare. FOTO: captură Euronews

Acordul post-Brexit dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie a fost semnat miercuri, în numele UE, de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de președintele Consiliului European, Charles Michel.

„The EU-UK Trade and Cooperation Agreement” reglementează relațiile dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit, începând de vineri, 1 ianuarie 2021.


Documentele urmează să fie transportate cu un avion al Royal Air Force la Londra pentru a fi semnate și de premierul birtanic Boris Johnson, potrivit Euronews.

UE și Marea Britanie au reuşit să ajungă în ajunul Crăciunului la un acord de ultimă oră pe tema relaţiilor post-Brexit, după luni în care evenimentul a devenit tot mai puțin probabil.

(Citiți și: „Ambasadorii UE au aprobat aplicarea provizorie, de la 1 ianuarie 2021, a acordului comercial post – Brexit”)

Parlamentul European și Consiliul UE trebuie să examineze și să ratifice textul înainte ca acesta să poată intra pe deplin în vigoare. Dar tratatul se va aplica provizoriu de la 1 ianuarie. Aceasta înseamnă că UE poate începe punerea în aplicare a acordului cu aprobarea guvernelor naționale ale UE, dar fără acordul Parlamentului European. Deputații europeni au declarat că vor examina acordul la începutul anului viitor, potrivit Politico.

Parlamentul britanic va începe dezbaterea acordului dar Parlamentul UE, potrivit Euronews.


„Acordul pe care l-am semnat astăzi este rezultatul unor luni de negocieri intense în care Uniunea Europeană a manifestat un nivel de unitate fără precedent (…) Este un acord echitabil și echilibrat care protejează pe deplin interesele fundamentale ale Uniunii Europene și creează stabilitate și predictibilitate pentru cetățeni și companii”, a declarat Charles Michel, citat de Euronews.

Acordul de 1.240 de pagini post-Brexit constă de fapt în trei acorduri separate semnate miercuri, intitulate astfel:

  • 1) Acord comercial și de cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
  • 2) Acord între Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind procedurile de securitate pentru schimbul și protejarea informațiilor clasificate.
  • 3) Acord între Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice pentru Cooperare cu privire la utilizările sigure și pașnice ale energiei nucleare.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: