sâmbătă

27 aprilie, 2024

30 iulie, 2022

Liderii de grupuri politice din Parlamentul European au condamnat vineri declarațiile „deschis rasiste” ale prim-ministrului ungar, Viktor Orban. Într-un comunicat, liderii europeni au subliniat că astfel de declarații sunt în contradicție directă cu valorile Uniunii Europene.

„Noi, liderii grupurilor politice ale Parlamentului European, condamnăm cu fermitate recentele declarații deschis rasiste ale prim-ministrului Orban. Astfel de afirmații inacceptabile, care constituie o încălcare a valorilor noastre, consacrate și în tratatele UE, nu au loc în societățile noastre.

De asemenea, regretăm profund persistența cu care sunt apărate aceste afirmații inacceptabile ale prim-ministrului Orban.


Rasismul și discriminarea, în toate formele lor, trebuie condamnate inechivoc și combătute la toate nivelurile.

Cerem Comisiei și Consiliului să condamne de urgență această afirmație în cei mai duri termeni. Reiterăm, de asemenea, că Parlamentul European cere Consiliului să facă recomandările sale Ungariei în cadrul procedurii din Articolul 7 al Tratatului Uniunii Europene, și să ia în vedere și noile evoluții privind statul de drept, democrația și drepturile fundamentale din Articolul 2.

Reamintim Consiliului că statele membre au obligația să acționeze unitar și să pună capăt tuturor atacurilor la valorile consacrate în articolul 2 al TUE și cerem acestuia ca problema să fie pusă pe ordinea de zi a următorului Consiliu.

Îndemnăm Comisia să trateze cu prioritate procedurile de infringement împotriva Ungariei ca urmare a încălcării regulilor UE care interzic rasismul și discriminarea și să folosească pe deplin instrumentele disponibile pentru a sancționa încălcările valorilor consacrate în Articolul 2.


Sautăm, de asemenea, decizia Comisiei de a declanșa sancțiunile pentru încălcarea statului de drept împotria Ungariei și așteptăm următorii pași.

Reiterăm apelul nostru la Comisie să se abțină de la aproba Planul Național de Redresare al Ungariei până la îndeplinirea criteriilor relevante.

Folosim această oportunitate și pentru a reitera că nu există loc pentru rasism, discriminare și discursul urii în societăților noastre. Cerem acțiuni suplimentare din partea guvernelor UE și de la nivelul Uniunii, inclusiv împotriva normalizării rasismului și xenofobiei și subliniem nevoia unui mecanism de responsabilizare și monitorizare pentru a ne asigura de aplicare efectivă a politicilor și legislației UE anti-rasism”, se arată în comunicatul postat pe pagina Parlamentului European.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: