Deplasarea preferințelor dinspre moneda națională către moneda unică europeană este inevitabilă și va presa și mai mult în sensul creșterii cursului de schimb euro/leu. Soluția este aplicarea strictă a prețurilor în lei pentru case, mașini și excursii, la fel ca la toate produsele și serviciile comercializate pe teritoriul național.
Economisirea în pierdere, deja consacrată
Ultima lună în care depunătorii au ieșit ”tanda pe manda” din jocul dobânzilor bancare și al cursului de schimb este martie 2012. La o dobândă medie la depozite de 6% în lei, a corespuns una netă de aproape exact 5% ( 5,04% după aplicarea impozitării venitului cu 16%), care a condus la o serie de valori de echilibru ( pentru care suma în euro a fost aceeași la finele perioadei de depunere) prezentate în tabelul următor.
Apoi, se poate observa că în aprilie cursul a fost mai ridicat decât cel necesar obținerii unui câștig real la depozitele în lei cu opt bani, în mai cu 12 bani, în iunie cu șase bani și în iulie cu zece bani ( de aici și pierderi de aproximativ 2%, 3%, 1,5% și 2,5% din suma depusă). Evident, cei afectați au simțit deja pierderile și consolidarea trendului pe care îl are cursul de schimb.
Chiar și fără circumstanțele agravante ale crizei politice, este greu de crezut că valorile cursului euro/leu care ar fi necesare în perspectivă pentru a mai obține vreun câștig din depunerile în lei sunt puțin credibile. Această ”penalizare” de durată a depunerilor în lei trimite economiile populației către moneda unică europeană.
Cine are venituri în lei și strânge bani pentru avansul la o casă, o mașină sau o excursie în străinătate o va face absolut rațional în euro, dat fiind că și prețurile acestor produse și servicii sunt afișate în euro. Ceea ce este absolut bizar pentru o țară care a ajuns la doar 3% inflație și a avut o stabilitate remarcabilă a cursului de schimb din 2009 până în 2011.
Riscul valutar, transferat spre cetățean
Consecințele negative prin presiunea pe curs, urmare a cererii masive pentru moneda europeană, sunt ușor de întrevăzut. Mai mult, nu doar bunuri achiziționate ocazional au valoarea exprimată în euro, dar și servicii cu pondere relativ mare în coșul de consum, cum ar fi cele de telefonie (peste 5% din cheltuielile unei gospodării) sunt facturate în euro.
Continuarea trimiterii riscului de curs valutar către client, cu corolarul impunerii unor clauze de risc valutar ( 1% – 2% în plus față de cursul comunicat oficial de BNR) ce au generat venituri facile pentru comercianți nu ar fi trebuit să se mai manifeste la nivelul anului 2012 și la cinci ani după intrarea în UE.
Cum a rezolvat problema Polonia
Cel mai bun exemplu în acest sens este Polonia, țară cu un regim valutar similar, unde nu se mai practică demult prețurile în euro și totul este afișat în zloți ( în treacăt fie spus, și zlotul s-a dus la un moment dat spre un curs de 5 la 1 raportat la euro, dar nu a revenit nimeni la prețurile exprimate în euro).
Desigur, schimbarea de mentalitate după ani în care cutuma generată de inflația galopantă pare să fi devenit lege, nu este ușoară. Dar leul trebuie să intre și el în drepturi depline pentru a se întări pe calea componentei psihologice. Dacă nici autoritățile statului nu cred în moneda națională când e vorba despre lucruri serioase (case, mașini, PIB etc.) și folosesc leul doar pentru ”măruțișuri”, atunci e normal să se inducă subliminal o anumită neîncredere în leu.
Pentru sceptici, merită menționat că până și contabilitatea schimburilor comerciale cu partenerii externi se ține acum în mod oficial (potrivit normelor europene în materie) în lei și nu în euro, care este folosit doar pentru referință, comparabilitate și agregarea datelor cu alte state UE. Culmea este că economia noastră este semnificativ mai puțin conectată la exterior decât cea poloneză, deci influența cotațiilor de pe piața valutară este mai redusă.
Una peste alta, apare drept o necorelare evidentă să propui populației să ia credite în lei dacă prețurile sunt în valută, iar depozitele redevin preponderent în valută, din motivele de matematică elementară prezentate anterior. Cât despre stabilizarea inflației la niveluri reduse și păstrarea ei în ecartul de 1,5% cerut de Maastricht, nu prea ar fi de crezut că se poate face cu un leu stăpân doar parțial în țara lui.
2 răspunsuri
sa ai moneda nationala si sa permiti afisarea de preturi in alta moneda si derularea de tranzactii in alta moneda e crima curata, practic cetateanul roman da atacuri speculative la propria moneda nationala cu fiecare tranzactie imobiliara auto etc, iar banca nationala tine niste rezerve de zeci de mld de euro degeaba din pura prostie, banii astia n-ar fi mai bine utilizati in ec nationala?