Letonia a declarat marți (10 august) stare locală de urgență de-a lungul frontierei sale cu Belarusul, în timp ce parlamentarii lituanieni au aprobat în aceeași zi construirea unui gard pentru a stopa afluxul de migranți ilegali, anunță Euractiv.
În ultimele 24 de ore, aproximativ 200 de migranți au trecut din Belarus în Letonia, stat membru al UE și NATO cu 1,9 milioane de locuitori.
„Regimul de urgență înseamnă că granița dintre Letonia și Belarus va fi practic închisă pentru toată lumea”, a declarat premierul leton Krisjanis Karins după ce cabinetul a aprobat instituirea stării de urgență, care va dura până la data de 10 noiembrie.
În Lituania vecină, parlamentul a adoptat marți o lege care dă undă verde construirii unui gard de-a lungul frontierei sale cu Belarus. Legea conferă proiectului statut de prioritate națională, instituind excepții speciale pentru acest proiect de la regulile privind licitațiile, potrivit agenției BNS.
„Trebuie să avem o frontieră puternică și de încredere cu Belarus … cât mai curând posibil”, a declarat ministrul de interne Agne Bilotaite, menționând că legea va reduce la jumătate timpul de construcție pentru obiectivul care are un cost estimat de 152 milioane euro.
Bruxelles l-a acuzat pe ”ultimul dictator din Europa”, Alexander Lukașenko, că încurajează în mod deliberat noile sosiri neautorizate ale migranților irakieni, în principal, ca represalii pentru sancțiunile din ce în ce mai dure impuse regimului său.
Lituania, care a oferit sprijin puternic și refugiu opoziției din Belarus, a început să întoarcă migranții în această săptămână după ce mai mult de 4.000 de persoane au intrat în țară din Belarus de la începutul anului.
Polonia, care are și frontieră cu Belarus, a raportat 349 de migranți care au sosit de vineri.
Tot marți, UE a declarat că a constatat o „scădere semnificativă” a fluxului de migrație către Europa migranților după ce a convins Irakul să suspende zborurile către Belarus. Cererea către Irak a fost formulată de UE și separat de Lituania.
Miniștrii Uniunii Europene vor discuta problema săptămâna viitoare.