25 septembrie, 2011

Există riscul ca bugetul Uniunii Europene să nu fie adoptat de statele membre, fapt care ar duce la dezintegrarea UE, iar România se va ”bate” în primul rând pentru adoptarea unui buget al structurii europene, a declarat ministrul pentru Afaceri Europene, Leonard Orban, într-un interviu difuzat duminică de Pro TV.

„Noi plecăm cu un avantaj, dar şi cu anumite dezavantaje, pentru că propunerea UE care a fost făcută legată de buget va pune România într-o poziţie mai favorabilă din punctul de vedere al bugetului decât cea în care se află România în bugetul 2007-2013. Punctul de plecare este mai bun decât situaţia în care ne aflăm acum, dar vor fi negocieri foarte dure. Ne vom bate pentru obţinerea unor situaţii avantajoase, dar, până la urmă, principalul obiectiv pe care îl avem este ca, finalmente, să se adopte un buget, pentru că, altfel, va fi o criză atât de puternică în UE încât îmi pun semn de întrebare cu privire la existenţa UE. Esistă acest risc”, a spus Orban, la Pro Tv, citat de mediafax.ro.

El a adăugat că Franţa şi Germania și alte state puternice doresc reducerea bugetului UE 8 țări semnând un document în care cer acest lucru.


„Acestea vor presa pentru o reducere substanţială, care va fi luată de la politicile tradiţionale, cum sunt politica de coeziune şi politicile agricole, iar România va fi afectată de aceasta”, a mai spus Orban.

Ce a mai zis ministrul Orban la PRO TV:

  • Statele Unite ale Europei. „Scenariul cel mai rău pentru România este ca procesul de integrare să o ia în sens invers, să asistăm la evoluţii centrifuge care ar putea duce la dezintegrarea UE. Interesul vital pentru România este consolidarea UE. Ideea statelor unite ale Europei este o idee spre care trebuie să mergem. Altfel, vom deveni irelevanţi la nivel global, ceea ce înseamnă că standardul de viaţă, prosperitatea va scădea semnificativ, ne vom confrunta cu crize majore şi, până la urmă, nu vreau să avansez scenarii foarte dure, dar, în condiţiile în care această construcţie se va prăbuşi, cred că există riscul să ne întoarcem la situaţiile de dinaintea celui de-Al Doilea Război mondial”.
  • Fondurile europene și achizițiile publice. „În ceea ce priveşte politica de coeziune, rata reală de absorbţie a fondurilor e de 3,7%. (…) Uneori, impresia Comisiei Europene este că se fac caiete de sarcini cu dedicaţie pentru anumite firme şi atunci sunt introduse criterii discriminatorii, care nu se justifică şi care permit doar unor anumite firme să se prezinte şi eventual să câştige aceste licitaţii. După ce s-au încheiat contractele, după ce s-a desemnat câştigătorul, există anumite demersuri de a încheia contracte adiţionale, care măresc sumele implicate. Când sumele depăşesc semnificativ valoarea contractului iniţial, asta reprezintă o mare problemă”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: