Compania chineză Lenovo sa primit pe 19 iulie avizul Guvernului de a participa la dezvoltarea rețelei 5G din România, decizie ce a fost deja publicată în Monitorul Oficial. Autorizarea
Decizia publicată în Monitorul Oficial:
ARTICOL UNIC
Se acordă LENOVO GLOBAL TECHNOLOGY HK LIMITED autorizarea privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G, în condițiile în care tehnologiile, echipamentele sau produsele software comercializate sub numele sau marca sa provin de la operatori economici avizați în temeiul Legii nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G.
Conform legii adoptate în 2021, companiile care doresc să participe la infrastructura 5G a României trebuie să obțină un aviz acordat prin decizie a Prim-Ministrului, pe baza avizului conform al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Avizul conform al CSAT „se emite inclusiv prin raportare la obligaţiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizaţiilor internaţionale din care România face parte, al Uniunii Europene şi parteneriatelor strategice bilaterale” .
Legea este o transpunere a unui Memorandum cu SUA menită să blocheze intrarea firmelor chinezești, în special a Huawei, în dezvoltarea rețelei 5G, așa cum au procedat de altfel mai multe state europene.
La momentul promulgării, ambasada Chinei în România a făcut un apel la autoritățile române pentru nediscriminarea companiilor chineze și a cerut acțiuni concrete pentru a menține interesele generale ale cooperării pragmatice bilaterale.
„Ne opunem ferm utilizării standardelor non-tehnice și a dispozițiilor discriminatorii pentru a exclude orice țară sau întreprindere de pe piață”, spunea Ambasada, care atenționează că în cazul în care companiile chineze vor fi excluse, cooperarea chino-română economică și comercială va fi afectată substanțial.
****