14 februarie, 2016

adrian curajMinistrul Educației, Adrian Curaj, și consilierul Bogdan Murgescu au explicat duminică ce prevederi conține pachetul legislativ care va reglementa mecanismul de acordare și retragere a titlului de doctor.

Explicațiile au fost oferite într-o conferință de presă organizată duminică pentru a spulbera suspiciunile care circulau în spațiul public după punerea în dezbatere a unui proiect ce nu conținea și reglementările subsecvente.

„Avem în acest moment un cadru legislativ incoerent, haotic, care a generat situația în care ne aflăm. Nu a existat suficientă voință politică pentru a da învățământului un cadru robust și autonomia necesară. Am avut jocuri politice care au făcut mult rău învățământului românesc„, a declarat ministrul Curaj înainte de a prezenta modificările.

Acordarea titlului de doctor:

  • Analiza exlectronică pentru descoperirea similitudinilor (plagiatelor) va fi un pas obligatoriu. Va exista un program certificat de CNATDCU și care va fi pus la dispoziția universităților. El va fi folosit înainte de susținerea publică a tezei.
  • Susținerea tezei de doctorat de anunță cu 20 de zile înainte.
  • Toată documentația se încarcă pe platforma națională specială și va fi accesibilă în format electronic.
  • Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) este notificat de universitate că a avut loc susținerea tezei de doctorat cu titlul X de către candidatul Y. CNATDCU evaluează lucrarea.
  • Dacă lucrurile sunt în regulă, CNATDCU notifică universitatea că poate emite titlul, iar rectorul dispune acest lucru.
  • Dacă va considera că există neregului, CNATDCU poate solicita reanalizarea tezei de către universitate. Termenul avut la dispoziție de către universități este de două luni.
  • Universitatea poate ajunge la concluzia că cererea CNATDCU nu duce la modificarea cererii de emitere a titlului de doctor sau poate concuziona că titlul nu poate fi acordat.
  • Fiecare universitate și școală doctorală trebuie să publice pe site sancțiunile și să le notifice la  CNATDCU.
  • Teza în format tipărită este depusă și poate fi consultată la bibioteca universității cu cel puțin 20 de zile înainte de susținere. Un exemplar va exista și la Biblioteca Națională.

Dacă o teză este contestată după acordarea titlului (este și cazul lucrărilor acuzate până acum în spațiul public ca fiind plagiate):

  • Sesizările apărute ulterior pot fi făcute de oricine și sunt analizate de către Comisiile de etică din universități.
  • Rezultatului analizei din comisie poate fi contestat la CNATDCU.
  • Dacă se contestă decizia CNATDCU (de către autor sau cel care a depus sesizarea), Consiliul apelează la experți externi. Rezoluția CNATDCU se transmite persoanei care a făcut contestația în termen de 45 de zile.
  • Titlul se retrage de către universitate, prin decizie semnată de rector. În cazul titlurilor obținute pe legea de dinaintea intrării în vigoare a acestor reglementări, decizia este semnată de rector și trimisă ministrului Educației, care va emite ordinul, pentru a fi păstrată simetria cu legislația de acum.
  • Dacă rectorul nu retrage în 30 de zile de la notificare titlul de doctor, se va retrage acreditarea școlii doctorale care a acordat titlul.

Toate aceste modificări sunt cuprinse într-un proiect de ordonanță de urgență care menționează:

„În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:

  • a) retragerea calităţii de conducător de doctorat;
  • b) retragerea titlului de doctor acordat prin ordin al ministrului educației;
  • c) retragerea acreditării şcolii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului şcolii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenţi-doctoranzi.

Retragerea titlului:


„La articolul 170, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5), (6) și (7), cu următorul cuprins:

  • (5) În cazul nerespectării criteriilor de etică și deontologie profesională, titlul de doctor se retrage prin decizia rectorului sau, după caz, a președintelui Academiei Române, pe baza raportului comisiei de etică a instituției de învățământ superior/Academiei Române, sau după caz, a raportului CNATDCU.
  • (6) Pentru titlurile de doctor obținute prin ordin al ministrului educației, în baza deciziei de retragere a titlului, semnată de către rector sau, după caz, de președintele Academiei Române, cu avizul conform CNATDCU, ministrul educației naționale și cercetării științifice emite ordinul de retragere a titlului de doctor;
  • (7) Din momentul comunicării dispoziției de retragere a titlului, diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice.”

Rămâne neclar cât de publice vor fi tezele de doctorat, întrucât OUG menționează: „Condițiile și etapele în care teza de doctorat devine document public sunt stabilite prin codul studiilor universitare de doctorat.”

(DESCĂRCAȚI AICI PROIECTUL DE OUG)

Mircea Dumitru, rectorul Universității București, a declarat luna trecută pentru cursdeguvernare.ro că instituția așteaptă să apară metodologia privind retragerea titlului de doctor și apoi va declanșa imediat procedura pentru retragerea titlului de doctor în cazul lui Victor Ponta: “Pe baza analizei făcute de Comisia de Etică a Universității în urmă cu aproape patru ani, vom face ceea ce ne permite legea. Comisia de etică și-a terminat treaba atunci, trebuie doar să avem și metodologia”.

Un plagiat protejat politic timp de aproape 4 ani

În anul 2012, premierul a fost acuzat că și-a plagiat teza de doctorat, diligențele pe care le-a făcut la acea vreme Comisia de Etică a Universității fiind blocate la ministerul Educației, controlat de partidul premierului.

În raportul de expertiză științifică de la acea dată al Universității, trimis la minister, Comisia de Etică stabilise că premierul plagiase 115 pagini din cele 297, cât avea teza sa de doctorat, susținută în anul 2003, pe când era șef al Corpului de Control al lui Adrian Năstase.

Până la acest raport, în luna iunie 2012, Comisia de Atestare a Titlurilor a fost desființată pe când aceasta delibera asupra acuzațiilor de plagiat, de către ministrul interimar de la acea dată, Liviu Pop. Ministrul pe care-l înlocuise Liviu Pop (Ioan Mang) demisionase cu o lună înainte tot în urma unor acuzații de plagiat.

Odată cu desființarea Comisiei, s-au modificat atât regulamentul alcătuirii acesteia, cât și raportul dintre deciziile Comisiei și ministerul Educației, astfel încât protejarea tezei de doctorat a premierului să aibă un suport politic impenetrabil.

Toate încercările de atunci încoace, întreprinse de Universitatea București, de-a anula teza de doctorat a premierului în baza reportului Comisiei de Etică au fost zădărnicite de ministerul Educației.

Același Consiliu a dat verdict de non-plagiat și lucrării fostului vicepremier Gabriel Oprea, și el acuzat de comunitatea științifică de plagierea doctoratului.

Șeful Comisiei de Etică de la Universitatea din Bucureşti, Marian Popescu, a transmis Consiliului Naţional de Etică, anul trecut, o scrisoare deschisă în care spunea că a studiat pe cont propriu teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, iar verdictul este fără dubiu:„Punctul meu de vedere este clar: este vorba de un plagiat clasic, dar şi de alte forme de malpraxis academic privind acurateţea, veridicitatea, corectitudinea citării şi atribuirii surselor”.

În decembrie, CNE trebuia să analizeze teza de doctorat a actualului ministru de Interne, petre Tobă, și el acuzat în presă că ar fi plagiat.

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a revocat însă Consiliul și a anunțat schimbările de legislație care au demarat cu această ordonanță aprobată marți de Guvern.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: