vineri

17 mai, 2024

10 februarie, 2024

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat vineri, citat de Agerpres, că o lege ”Deepfake” va intra în vigoare până în luna aprilie. Actul normativ, spune ministrul, va prevede inclusiv pedepse cu închisoarea până la 2 ani pentru cei care creează astfel de conţinut de inteligenţă artificială cu consecinţe grave.

„E cea mai spinoasă discuţie a momentului. (…)Acest fenomen este şi în România şi în toată lumea. Încă de anul trecut am demarat strategia României de inteligenţă artificială. Împreună cu colegii din Parlament avem o lege, legea „Deepfake”, care vine cu prevederi foarte clare pentru acele persoane sau companii care generează conţinut AI fals. În mod normal, va trebui să fie votată în cel mai scurt timp pentru că este în dezbatere la Camera Deputaţilor şi urmează să fie pusă pe ordinea de zi. Şi până în aprilie vom avea această lege”, a afirmat Ivan întrebat în legătură cu fenomenul deepfake şi consecinţele acestuia în an electoral.

Excepție pentru conținut cu caracter umoristic

Întrebat dacă această lege va fi în vigoare când începe campania electorală, ministrul a răspuns afirmativ, adăugând vor fi aplicate amenzi şi pedepse cu închisoarea, în funcţie de gravitate.


„Da. Va fi o lege foarte clară, care vine cu amenzi pentru cei care produc conţinut deepfake, între 600 lei şi 90.000 lei. Iar în situaţia în care o instanţă de judecată din România constată că vorbim de o încălcare foarte gravă a legii, atunci acele persoane care au iniţiat astfel de conţinut pot să ajungă inclusiv la pedepse cu închisoare până la 2 ani”, a adăugat Bogdan Ivan.

Ministrul a explicat că a avut discuţii cu reprezentanţii marilor platforme de social-media pe care sunt distribuite astfel de clipuri video sau de fotografii şi urmează să fie create filtre pentru a nu mai permite încărcarea în reţea de conţinut care foloseşte inteligenţa artificială şi nu reflectă realitatea.

El a adăugat că, în cazul în care conţinutul este unul cu caracter umoristic, este obligatoriu, pentru a nu fi amendat, ca pe cel puţin 15 la sută din suprafaţa videoclipului să apară avertismentul că acest conţinut nu este unul real, ci unul creat cu inteligenţă artificială generativă.

TikTok în instituții publice

Întrebat cum vor fi identificaţi cei care generează astfel de conţinut, Ivan a spus că, din punct de vedere tehnic, este destul de simplu să fie identificaţi, menţionând că încă se caută o reglementare în privinţa celor care se vor ocupa cu identificarea lor.


Pe de altă parte, întrebat referitor la TikTok şi la faptul că există o recomandare din partea Comisiei Parlamentare pentru Controlul Activităţii SRI ca acesta să fie interzis pe dispozitivele instituţiilor publice, Ivan a spus că rămâne o recomandare foarte clară în acest sens.

„Rămâne la nivel de recomandare în momentul de faţă. (…) Dacă mă întrebaţi pe mine, funcţionarii trebuie să muncească pentru banii pentru care sunt plătiţi în cele 8 ore de serviciu, nu să stea pe TikTok sau pe Facebook”, a adăugat ministrul.

***

Articole recomandate:

Etichete: ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: