vineri

19 aprilie, 2024

25 martie, 2019

Laura Codruța Kovesi a câștigat luni două procese împotriva unor acțiuni disciplinare deschise de Inspecția Judiciară.

În primul caz, IJ a considerat că ea a săvârșit o abatere disciplinară pentru că a desemnat o judecătoare să efectueze un control la structurile DNA din Suceava şi Iaşi, iar în al doilea, Kovesi era acuzată întrucât nu a răspuns invitației Parlamentului de a da explicații într-o comisie specială.

În privința trimiterii în control a judecătoarei Dana Tițian, fosta sa consilieră, completul de cinci judecători de la ICCJ a considerat că decizia a fost normală, întrucât viza un control ce urmărea unificarea practicii procurorilor DNA, în conformitate cu exigențele impuse de instanțe.


De asemenea, Laura Codruța Kovesi nu a săvârşit o abatere disciplinară nici când a refuzat să se prezinte la Comisia parlamentară de anchetă pe tema alegerilor prezidenţiale din 2009, a mai decis luni Curtea Supremă.

Această acțiune a Inspecției Judiciare a fost declanșată după decizia CCR ce constată existenţa unui conflict de natură constituţională între Parlament şi Parchetul General, în legătură cu refuzul Laurei Kovesi de a se prezenta în faţa comisiei speciale ce ancheta participarea ei, în seara alegerilor din 2009, la o întâlnire în locuinţa senatorului Gabriel Oprea, unde au mai fost Florian Coldea şi George Maior.

Laura Codruța Kovesi a explicat în fața instanței de la ICCJ că nu era obligată prin decizia Curţii Constituţionale să se prezinte în Parlament:

„Nu sunt vinovată de săvârşirea vreunei abateri disciplinare. Faptul că răspunsurile mele trimise Comisiei parlamentare nu au plăcut nu e vina mea. Am o decizie definitivă de clasare într-un dosar penal, în care se spune că nu am săvârşit nimic. Cu privire la ‘nimic’ nu pot să aduc niciun fel de probe. Decizia Curţii Constituţionale spune că trebuie să mă prezint în faţa comisiei parlamentare sau să prezint documente relevante. Pentru prima dată, avem o decizie a Curţii Constituţionale care se aplică unei singure persoane fizice – Laura Codruţa Kovesi. Nu există în decizia Curţii Constituţionale obligaţia de a mă prezenta, ci este o alternativă – de a mă prezenta sau de a furniza informaţii. Decizia Curţii Constituţionale este o decizie pentru o persoană. Acolo nu sunt menţionată ca procuror general sau procuror-şef al DNA, ci ca doamna Laura Codruţa Kovesi. Eu am respectat decizia Curţii şi am furnizat răspunsuri comisiei parlamentare. Care sunt probele că eu am acţionat cu intenţie pentru a ştirbi din încrederea cetăţenilor în sistemul de justiţie? M-am înscris într-o procedură internaţională pentru a dovedi profesionalismul procurorilor români. Ce probe sunt că am afectat prestigiul Justiţiei? Articole de presă? Cum trebuia să mă apăr? Să lipesc toate articolele din presa internă şi internaţională? Articolele jurnaliştilor nu trebuie să fie criteriul fundamental că prestigiul Justiţiei a fost afectat”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: