24 octombrie, 2024

Angajații Boeing au votat miercuri să respingă oferta făcută de conducerea companiei și să continue greva care a intrat în a șasea săptămână, o lovitură dură pentru planul de redresare financiară inițiat de noul CEO, Kelly Ortberg, scrie Reuters.

64% dintre angajați au votat pentru respingerea ofertei care prevedea o creștere de 35% a salariilor în patru ani.

Decizia de a continua greva, după ce 95% dintre angajați au votat împotriva unui contract de muncă propus luna trecută, reflectă anii de frustrare din partea lucrătorilor care simt că angajamentele luate de către companie după discuțiile de acum 10 ani nu au fost respectate și agravează o criză financiară deja existentă.


După vot, liderii sindicali au declarat că sunt gata să se așeze imediat la masa negocierilor cu patronatul cu referire la discuțiile din 2014, când a fost forțat un acord prin care s-a anulat programul de pensii, sub amenințarea mutării producției modelului 777-X la alte fabrici din țară.

Sindicatul a cerut o creștere a salariului cu 40% și revenirea la sistemul de pensii cu beneficii determinate.

Aproximativ 33.000 de muncitori au încetat lucrul în fabricile Boeing de pe Coasta de Vest pe 13 septembrie, oprind producția celor mai bine vândute modele precum 737 MAX și 767 și 777.

Casa Albă mediază conflictul de muncă de la Boieng

Timpul se scurge pentru Boeing, cel mai mare exportator american, ca să ajungă la un acord înainte de perioada politică agitată din jurul alegerilor prezidențiale din 5 noiembrie.


Având în vedere că Boeing și sindicatul se aflau într-un impas la începutul acestei luni, secretarul american al Muncii, Julie Su, a mediat pentru obținerea celei mai recente oferte supusă votul sindicaliștilor, după ce a participat la discuții cu ambele părți la sediul companiei din Seattle.

Holden a spus după votul sindicatului că va contacta Casa Albă pentru a vedea dacă sindicatul ar putea primi mai multă asistență în negocierea cu Boeing.

„După ce prima ofertă de contract a fost respinsă, luna de miere a noii conduceri s-a încheiat. Acest lucru confirmă și mai mult acest lucru. Este o veste proastă pentru toată lumea – Boeing, forța de muncă, furnizori, clienți, chiar și economia națională”, a spus Scott Hamilton, consultant în aviație, citat de Reuters.

Boeing este cel mai mare client pentru lanțul de aprovizionare al industriei aeronautice din SUA care se confruntă deja cu presiuni financiare critice.

Compania care fabrică fuselaje pentru Boeing, Spirit AeroSystems, a avertizat că dacă greva va continua și după sfârșitul lunii noiembrie, vor exista concedieri și concedieri mai drastice.

Compania, care este în curs de a fi preluată de Boeing, a anunțat deja un concediu de 21 de zile pentru 700 de lucrători.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: