sâmbătă

20 aprilie, 2024

7 octombrie, 2020

Președintele Klaus Iohannis a vorbit miercuri despre numărul mare de infectări zilnice și spune că „măsurile de restricție sunt inevitabile, cu cât mai repede, cu atât mai bine”.

În cadrul unei conferințe de presă organizate la Palatul Cotroceni, președintele Iohannis a vorbit despre evoluția actuală a epidemiei de coronavirus și a insistat că trebuie luate măsuri ferme pentru limitarea răspândirii virusului.

Șeful statului și-a mai exprimat convingerea că alegerile generale trebuie organizate la termen, în decembrie, exemplul alegerilor locale demonstrând că scrutinul poate fi organizat fără să genereze ”probleme epidemiologice”.

Nu e nevoie să închidem țara


Președintele Iohannis a explicat miercuri că strategia autorităților ”e clară”: ”Vom reacționa local și regional. Nu e nevoie să închidem toată țara. S-a introdus de către specialiști acea scală care ne spune dacă e cazul să se ia anumite măsuri. Aceste restricții se bazează pe o evaluare a specialiștilor care ține cont de gradul de infectare din localitatea respectivă. Avem în continuare situații foarte diferite în diferite localități. Avem orașe și comune unde aproape că nu există bolnavi și atunci e foarte bine să se acționeze local, țintit”.

Alegerile trebuie să aibă loc, democrația nu funcționează fără alegeri

Întrebat dacă contextul actual nu ar impune amânarea alegerilor parlamentare programate în decembrie, șeful statului a respins această variantă.

„O democrație nu funcționează fără alegeri. Am spus aceste lucruri și înainte de alegerile locale și am pledat pentru organizarea lor. Am văzut cu toții că a funcționat rezonabil de bine, nu au fost incidente epidemiologice. Însă, este clar că dacă numărul de cazuri crește, campania electorală se va desfășura în condiții mai speciale decât la alegerile locale. Însă alegerile trebuie să aibă loc, nu putem să continuăm fără un Parlament cu puteri depline. Acest Parlament este unul care expiră pe 20 decembrie, așa scrie în Constituție. După care, chiar dacă ar rămâne, nu mai are puteri depline, nu mai poate să dea legi organice”, a spus Klaus Iohannis.

„Cu cât am putea să amânăm alegerile? Constituția ne spune maximum trei luni și atunci ajungem la sfârșitul iernii. Nu cred că cineva își imaginează că situația epidemiologică peste trei luni va fi net mai bună în iarnă spre primăvară, față de 6 decembrie. Chiar dacă admitem, condițiile sunt speciale, suntem în pandemie, avem din păcate foarte multe persoane bolnave, trebuie să găsim o formă prin care facem campanie, mai mult online decât fizic, mai mult prin televizor, radio decât fizic și să mergem la vot. Actul de votare în sine nu este mai periculos decât mersul după pâine. Ați văzut la alegerile locale, organizarea a fost bună, au fost circuite diferite pentru intrare și ieșire, s-a dezinfectat, s-a măsurat temperatura, deci lucrurile au fost bine controlate și așa va fi și pe 6 decembrie la alegerile parlamentare”, a adăugat șeful statului.

Lunile care vor urma nu vor fi deloc ușoare


”România a cunoscut în ultima săptămână cea mai mare creștere a numărului de cazuri de îmbolnăvire de la debutul epidemiei de COVID-19. Cifre extrem de îngrijorătoare avem și în privința numărului de decese, precum și al pacienților internați în secțiile de terapie intensivă.

Așadar, 3 indicatori care, corelați, trag un puternic semnal de alarmă, de care avem cu toții responsabilitatea să ținem cont. Tendința actuală este una de creștere accelerată a ratei infectărilor care duce la aglomerarea spitalelor, a secțiilor de terapie intensivă, și din păcate, la un număr tot mai mare al deceselor.

În acest context, măsurile de restricție sunt inevitabile. Cu cât mai repede sunt introduse, și respectate aceste măsuri, cu atât mai rapid își vor produce efectele și vor putea fi ridicate din nou. Situația este complicată.

Sistemele de sănătate au fost supuse unor mari presiuni, iar medicii au făcut eforturi uriașe. Transmit un mesaj special de recunoștință și mulțumire personalului medical din România. Acești oameni extraordinari, care și-au ales această profesie vocațională, merită respectul nostru. Avem încredere în medicii noștri.

Lunile care vor urma nu vor fi deloc ușoare, dar sunt convins că în ciuda pericolului suplimentar vor acționa cu același devotament”, a anunțat președintele.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: