joi

18 aprilie, 2024

27 aprilie, 2019

40% dintre români au o percepţie bună şi destul de bună privind independenţa tribunalelor şi a judecătorilor. Proporţia este mai mică decât media la nivelul UE 28 și în scădere față de datele înregistrate în 2018 , arată Eurobarometrul Comisiei Europene – Tabloului de bord 2019 privind justiţia în UE.

Din datele Eurobarometru rezultă și faptul că România se află pe primul loc în UE ca număr de procese civile și comerciale raportat la suta de locuitori și printre statele cu cele mai bune alocări ca procent din PIB pentru Justiție (Vezi graficele de mai jos).


 

Sondajul Eurobarometru a fost efectuat în România în perioada 9-11 ianuarie, pe un eşantion de 1.005 persoane, prin interviuri telefonice.

Percepție asupra independenței justiției din România

Românii au o percepţie bună (4%) şi destul de bună (36%) privind independenţa tribunalelor şi a judecătorilor, în scădere faţă de 2018 cu un punct procentual şi respectiv şase puncte procentuale, potrivit sondajului Eurobarometru dat publicităţii vineri.


Proporţia celor cu o percepţie destul de proastă (27%) şi foarte proastă (17%) a crescut cu 3 şi respectiv 2 puncte procentuale faţă de anul trecut, iar 16% dintre români au răspuns că nu ştiu (+2).

La nivelul UE 28, proporţia celor cu o percepţie bună (12%) şi destul de bună (44%) este de 56%, fiind în creştere în primul caz (+1) şi în scădere în al doilea (-1). În acelaşi timp, la nivelul UE 28 proporţia celor cu o părere destul de proastă (22%) şi foarte proastă (11%) este de doar 33%, faţă de 44% în România.

Cel mai semnificativ segment de vârstă în care românii spun că au o percepţie bună şi destul de bună despre independenţa justiţiei este de cel de 15-24 de ani, urmat de 40-54 de ani. La polul opus se află românii din segmentul de vârstă de peste 55 de ani, din care 31% au afirmat că au o astfel de percepţie.

Presiunile politice au deteriorat percepția asupra independenței justiției

Întrebaţi cum îşi explică ratingul acordat independenţei justiţiei, românii care au percepţie bună şi destul de bună asupra acestui aspect au apreciat în proporţie de 69% că statutul judecătorilor le garantează independenţa „foarte mult” (21%) sau „oarecum” (48%). De asemenea, 60% dintre sunt de acord „foarte mult” (22%) sau „oarecum” (38%) că nu există amestecuri sau presiuni din partea guvernului sau a politicienilor.

Cei care percep independenţa justiţiei drept destul de proastă sau foarte proastă (44% în total, în România) văd în amestecurile şi presiunile din partea guvernului şi a politicienilor principala cauză pentru această situaţie.

48% dintre ei afirmă că existenţa acestor amestecuri şi presiuni contează „foarte mult” în percepţia lor asupra justiţiei, în timp ce 23% susţin că este „oarecum” importantă.

Afirmaţia că statutul şi poziţia judecătorilor nu le garantează acestora independenţa justifică „foarte mult” percepţia lor negativă asupra justiţiei în cazul a 18% dintre respondenţi, în timp ce 37% spun că o justifică „oarecum”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: