Jurnalista Emilia Șercan, cunoscută pentru dezvălurile privind plagiatele la doctoratele demnitarilor de top și din instituțiile militarizate acuză, în PressOne, o acțiune de kompromat care ar fi fost declanșată împotriva ei de către autorități imediat după ultima ei dezvăluire – doctoratul actualului premier, Nicolae Ciucă.
Jurnalista acuză faptul că probe pe care le-a depus la Poliție pentru a demonstra actele de intimidare la care e fost supusă s-au scurs în spațiul public și au fost postate pe siteurile de adulti.
”Am decis să denunț public operațiunile de discreditare și intimidare la care sunt supusă după 18 ianuarie 2022, data la care am dezvăluit că teza premierului României, Nicolae Ciucă, este plagiată.
Am decis acest lucru pentru că, de data aceasta, jucătorul-cheie este chiar statul român: o probă pe care am furnizat-o Poliției Române pentru a identifica autorul unei infracțiuni de violare a vieții private a fost scursă din dosar în aceeași zi, devenind baza unei ample operațiuni de kompromat.
Am acordat timp organelor de cercetare penală să ancheteze scurgerea de informații pe care am reclamat-o la data de 18 februarie 2022.” – scrie Emilia Șercan.
Întregul ei articol și acuzațiile detaliate pot fi citite pe PressOne – AICI.
***