cursdeguvernare

duminică

6 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Julia LEFERMAN, Asociația Berarii României: 9 din 10 consumatori sunt de acord cu implementarea SGR în România

30 ianuarie, 2022

YouTube video

Sistemul de garanție-returnare (SGR), prin care băuturile vor adăuga 50 de bani sub formă de garanție la prețul produselor – sume care pot fi recuperate la returnarea ambalajului  în magazine – a făcut deja primii pași. În statele în care a fost implementat, sistemul a dus la reciclarea în medie a peste 90% din peturi, sticle și doze.

Nu e vorba numai de bani: o întreagă industrie a reciclării și protejării mediului se poate construi, în care toată lumea e implicată: de la producătorii, retailerii, și consumatorii finali ai produselor, până la reciclatori și furnizorii de tehnologie specifică, toată lumea este angrenată în așa numita economie circulară.

Unde e România azi, ce decalaje există între ea și statele vestice sau vecine, care sunt problemele de la legislație la mentalitate – în cadrul Conferinței CDG ”Economia reciclării – decalajele pe care trebuie să le recupereze România” (25.01.2022). Decidenți, experți și jucători în piețele implicate de problema reciclării, au făcut un desen al momentului în care a ajuns implementarea și o listă cu necesarul pentru pașii următori.


Îți prezentăm cele mai importante declarații ale Juliei LEFERMAN, Director General, Asociația Berarii României și reprezentant al Alianței Producătorilor de Băuturi, în cadrul conferinței:

Cele mai importante declarații:

  • Tema sistemului garantare – returnare este de foarte mare importanță pentru noi, participanții din mai multe sectoare care vor avea un rol în implementarea sistemului.
  • Este și cel mai important proiect de mediu al României la acest moment, și  cu atât mai mult se justifică interesul pe care îl primește acest subiect.
  • Ca un mesaj suplimentar față de ceea ce s-a spus deja, aș vrea să punctez cum vedem noi impactul acestui sistem de garanție – returnare, care va avea implicații pe toate palierele.
  • În primul rând, pentru zona de producție economică  – s-a spus deja – este un instrument  extrem de eficient, pe care l-am văzut funcționând foarte bine pe alte piețe. Sperăm să se întâmple la fel și în România.
  •  Este un sistem eficient de a colecta anumite ambalaje, pe care le întâlnim, în România, mult prea des pe marginea drumurilor și nu numai.
  • Implicit  va ajuta operatorii economici sa-și atingă țintele foarte ambițioase setate la nivel european.
  • Instrumentul devine o soluție, e clar, eficientă pentru că ne ajută, pe noi industria prelucrătoare, să recuperăm mult mai eficient ambalajele și să avem acces la material reciclat de calitate.
  • Avem nu numai ținte de colectare, dar și ținte de material colectat pus în piață, de 25% până în 2025, 30% până în 2030,  procente care va trebui acoperite cu material reciclat.
  • Este important ca acesta să înceapă să fie produs și în România, pentru că altfel va fi o cursă destul de greu de dus la nivelul UE privind accesul la un astfel de ambalaj reciclat, dacă ne referim la pet.
  • Sistemul este important și pentru economia locală, pentru că vorbim de o folosire mai eficientă a resurselor și, pe lângă faptul că prin intermediul acestui proiect vom reuși să aplicăm eficient principiile economiei circulare, vor apărea noi oportunități economice.
  • Discutăm de o activitate nouă care va antrena noi locuri de muncă pentru ceea ce presupune deservirea sistemului, din punct de vedere logistic, cât și din punctul de vedere al centrelor de numărare, compactare, pe care sistemul va trebui să le gestioneze, la  nivelul geografic al întregii țări.
  • Nu în ultimul rând, sistemul va avea un impact foarte important asupra consumatorilor. Noi ne gândim la campanii de informare – educare.
  • Studiile de percepție pe care le-am făcut, anul trecut, spun că 9 din 10 consumatori sunt de acord cu implementarea acestui sistem în România.
  • Nu știu dacă vor să plătească mai mult, dar cu siguranță există din ce în ce mai mult o masă critică de români care își doresc să fie mai prietenoși cu mediul. Iar acest sistem de garanție – returnare le pune la dispoziție infrastructura necesară să-și pună în aplicare propriile așteptări la nivel personal.
  • Încă sunt necesare acte decizionale la nivelul Guvernului, la nivelul Ministerului Mediului, la nivelul Parlamentului, pentru că vorbim și de o legislație primară care trebuie deopotrivă actualizată, cu care să putem pornim la drum și să implementăm acest sistem complex.

Sesiunea de Q&A:

Trebuie desemnat administratorul de sistem. Există o înțelegere între producători și comercianți în acest sens? Cum arată în acest moment entitatea care va gestiona sistemul?


Răspunsul este afirmativ. Avem un dialog constant cu reprezentanții comercianților care se întâmplă în paralel cu consultările oficiale, la care participăm în prezența reprezentanților Ministerului Mediului. Pentru constituirea operatorului economic, societatea pe acțiuni, avem consultările cu comercianții.

Discuțiile sunt destul de avansate, lucrăm pe un act constitutiv. Fiecare dintre cele 3 segmente de industrie și-a înființat o asociație pentru a deveni acționar în acest operator economic alături de statul român.

 Producătorii de băuturi se numără printre cei cu mare responsabilitate legată de volumul de ambalaje de tip pet. Până în 2025 industria s-a angajat să utilizeze ambalaje 100% reciclabile. Este realizabil acest obiectiv?

Sunt mai multe aspecte. Reciclabilitatea ambalajului ține de fiecare producător. Există în domeniul berii și al apelor, o astfel de preocupare la nivel individual, ca ambalajele puse în piață să tindă către acest obiectiv.

Conferința integrală:

YouTube video

Parteneri:

RER Group, TOMRA, Fepra, Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare (ANBR), Asociația „Berarii României”, Auchan, ARAM – Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu, Farmec, INACO – Inițiativa pentru Competitivitate

Parteneri de comunicare:

Ambasada Sustenabilitatii in Romania (ASR), Asociația ”Ține de noi”, BRCC (British Romanian Chamber of Commerce), Coaliția pentru Economie Circulară, Confederația Patronală Concordia, Euractiv, Project-E, RFI România, RBL – Romanian Business Leaders, Viitor Plus, WWF Romania (World Wide Fund for Nature)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: