vineri

19 aprilie, 2024

21 ianuarie, 2021

În primele ore după ce a devenit președinte al Statelor Unite, Joe Biden a semnat 17 decrete prezidențiale. Primul a făcut obligatorii purtarea măștii și păstrarea distanței în toate clădirile federale.

Celelalte au inversat o serie de decizii luate de Donald Trump: a demarat procedura de revenire a Statelor Unite în Acordul de la Paris și a blocat retragerea din Organizația Mondială a Sănătății. Alte măsuri vizează oprirea construcției zidului de la frontiera cu Mexicul și protejarea tinerilor imigranți.


„Cred că unele lucruri pe care le vom face vor fi îndrăznețe și vitale și nu e alt moment mai bun să începem decât astăzi. Voi începe prin a-mi respecta promisiunile făcute poporului american. Avem multe de făcut. Acestea sunt doar decrete prezidențiale, sunt importante, dar avem nevoie de legislație pentru multe dintre lucrurile pe care le vom face.

Primul ordin pe care îl voi semna are legătură cu pandemia de COVID-19 și va impune, după cum am tot spus, purtarea măștilor, păstrarea distanței fizice în clădirile federale și în mijloacele de transport care fac legătura între state și așa mai departe. Este primul pe care îl semnez”, a declarat Joe Biden.

„Vom combate schimbările climatice aşa cum n-am mai făcut-o niciodată până acum”, a mai spus Joe Biden, anunțând revenirea Washingtonului în Acordul de la Paris. Preşedintele democrat promisese în campania electorală că va readuce SUA în acord din chiar prima zi în care va ajunge la Casa Albă.

Fostul preşedinte Donald Trump notificase ONU în privința intenţiei SUA de a părăsi acordul în 2019, decizie care a devenit oficială în noiembrie 2020.


Un alt ordin semnat de Joe Biden vizează, anunță Digi24, revocarea autorizaţiei prezidenţiale acordate pentru construirea controversatului oleoduct Keystone XL. Lansat în 2008, proiectul a fost blocat de fostul preşedinte Barack Obama, dar reautorizat de preşedintele Donald Trump.

O altă decizie luată de Biden este de a pune capăt interdicţiei de călătorie instituite de Trump pentru cetăţenii provenind din ţări majoritar musulmane.

Biden a solicitat, de asemenea, administraţiei sale să consolideze programul DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals) destinat copiilor imigranţilor.

Noul preşedinte a dispus, de asemenea, revocarea unui ordin naţional de urgenţă care a constituit baza pentru realocarea de fonduri federale în vederea construirii unui zid de-a lungul frontierei SUA-Mexic.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: