Jens Stoltenberg nu intenţionează să-şi prelungească mandatul de secretar general al NATO şi urmează să părăsească postul aşa cum a planificat, în toamna acestui an, după nouă ani în funcție, a anunţat duminică alianţa nord-atlantică.
„Mandatul secretarului general Jens Stoltenberg a fost prelungit de trei ori şi el şi-a desfăşurat activitatea pentru o perioadă de aproape nouă ani”, a declarat sâmbătă noaptea purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu, la solicitarea dpa, agenție preluată de Agerpres.
„Mandatul secretarului general se încheie în octombrie acest an şi el nu intenţionează să obţină o nouă prelungire a mandatului său”, a adăugat Oana Lungescu.
(Citește și: „NATO caută secretar general. Cea mai vehiculată opțiune: încă o prelungire a mandatului lui Jens Stoltenberg„)
În luna martie a anului trecut, la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, mandatul lui Stoltenberg a fost prelungit până la 30 septembrie 2023.
Recent, au existat speculaţii că mandatul lui Stoltenberg, în vârstă de 63 de ani, ar putea fi prelungit din nou pe fondul conflictului din Ucraina, aminteşte dpa.
9 ani la șefia celei mai puternice alianțe militare
Jens Stoltenberg a condus cu mână fermă organizația într-o perioadă în care capitalele occidentale s-au grăbit să ajute Ucraina să respingă trupele invadatoare rusești.
Dar, pe măsură ce mandatul său se apropie de final, în septembrie, speculațiile cresc cu privire la cine i-ar putea urma. Ar putea fi o femeie? Cineva din Europa de Est?
Războiul de la Moscova complică foarte mult decizia, care necesită un consens între liderii celor 30 de țări membre ale NATO. Următorul secretar general, scrie Politico, trebuie să joace un rol de echilibru, să încurajeze capitalele să continue să furnizeze arme Ucrainei și în paralel să construiască propria apărare NATO – totul în timp ce rămâne în mod oficial în afara conflictului ucrainean.
Puțini trec testul pentru acest rol extrem de sensibil. „Sentimentul general”, a spus un înalt diplomat NATO, este că „este vremea pentru aer curat”.
***