22 martie, 2012

Franks şi premierul Mihai-Răzvan Ungureanu

Şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, pune promisiunile privind creşterea salariilor în sectorul bugetar pe seama presiunilor politice şi consideră că o majorare nu poate depăşi 4-5%.

”Ştiam că s-au acumulat presiuni politice şi mă aşteptam să existe discuţii politice privind politica salarială adecvată. Este posibilă o majorare a salariilor bugetarilor, dar modestă. Suntem de părere că, dacă există spaţiu fiscal, Guvernul poate face ajustări modeste, cum ar fi o creştere cumpătată a salariilor sau o reducere modestă a contribuţiilor sociale. Oricare ar fi discuţia, fie că ne uităm la contribuţii sociale, fie la salarii, spaţiul fiscal va fi foarte limitat. Însă o creştere cu 15% nu se încadrează, este considerabil mai mare decât am discutat în trecut. Ne gândeam că ar fi mai potrivită o creştere aproximativ 4-5%”, a spus Franks, la postul The Money Channel.

Delegaţia FMI va analiza la sfârşitul lunii martie şi începutul lunii aprilie condiţiile economice privind posibilitatea unei modificări de politică fiscală.


”Când vom veni la următoarea vizită de la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, vom analiza condiţiile economice pentru a vedea dacă orice modificare a politicii fiscale este posibilă”, a mai afirmat oficialul FMI.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: