Premierii polonez și italian, Mateusz Morawiecki şi Giorgia Meloni, au decis miercuri să pledeze pentru o „închidere a frontierelor externe ale UE” ca formă de a proteja Uniunea în faţa migraţiei clandestine, anunță Agerpres.
Vorbind la o conferinţă de presă comună, în timpul unei vizite efectuate la Varşovia de şefa guvernului italian, premierul polonez a afirmat că a constatat „poziţii foarte asemănătoare, dacă nu chiar identice”, în chestiuni precum migraţia, securitatea şi susţinerea Ucrainei în războiul cu Rusia.
„Polonia nu este de acord cu migraţia ilegală. Nu suntem de acord nici cu impunerea unor sancţiuni pentru refuzul preluării de migranţi”, a declarat premierul Morawiecki, făcând referire la planul Comisiei Europene de relocare a migranţilor în interiorul UE prin cote obligatorii sau plata unor contribuţii financiare de către ţările ce refuză aceste relocări.
„Cine conduce într-o ţară anume? Este Comisia Europeană cea care poate impune cote, sancţiuni, taxe … sau un stat suveran este cel care decide în interiorul frontierelor sale şi hotărăşte pe cine acceptă şi pe cine nu acceptă?”, s-a întrebat premierul polonez.
La conferinţa de presă de la Varşovia, şefa guvernului italian a evidenţiat la rândul său cooperarea şi „relaţiile bilaterale foarte strânse” între Italia şi Polonia. „De fapt, în aproape toate temele discutate la Consiliul European poziţiile noastre sunt comune”, a remarcat și Giorgia Meloni.
Un acord european convenit la începutul lunii iunie la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) înăspreşte regulile privind dreptul de azil în UE, dar include şi cote obligatorii de refugiaţi pentru statele membre. Acordul prevede astfel că statele UE vor trebui să preia un anumit număr de migranţi din statele membre aflate sub presiune migratorie, precum Italia, sau să plătească o contribuţie financiară de circa 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat.
Polonia şi Ungaria au votat împotriva acestui acord, iar Bulgaria, Lituania, Malta şi Slovacia s-au abţinut, dar textul a fost adoptat prin majoritate calificată şi va fi baza negocierilor viitoare cu Parlamentul European pentru adoptarea unui Pact european privind azilul şi migraţia.
***