8 mai, 2022

Sinn Fein, fosta aripă politică a Armatei Republicane Irlandeze (IRA) – organizaţie paramilitară, considerată încă de unii teroristă -, formaţiune care militează pentru reunificarea provinciei cu Republica Irlanda a obținut cele mai multe mandate pentru Adunarea Legislativă de la Belfast – 27, informează BBC.

Victoria Sinn Fein pune capăt unui secol de dominație a partidelor pro-britanice, susținute preponderent de populația protestantă din regiune.

Sinn Fein – catolic – a obţinut 29% din prima preferinţă a votanţilor (alegătorii plasează candidații în ordinea preferințelor). Pe locul 2 s-a clasat Partidul Democrat Unionist (DUP) – protestant, care sprijină rămânerea provinciei în Regatul Unit, iar pe locul al treilea s-a clasat Partidul Alianței (APNI) – non sectar.


Rezultatele volului marchează o premieră, fiind pentru prima dată în istoria de 100 de ani a provinciei când executivul va fi condus de un lider separatist, preşedinta Sinn Fein, Michelle O’Neill (foto).

„Ziua de astăzi reprezintă un moment de schimbare foarte important. Este un moment definitoriu pentru politica noastră și pentru poporul nostru”, a declarat Michelle O’Neill.

Partidul condus de O’Neill se opune ca Irlanda de Nord să facă parte din Regatul Unit și este în favoarea unei Irlande unite, transmite CNN.

Actul Irlandei de Nord din 1998 – care a urmat semnării Acordului de Vinerea Mare – a decretat că Irlanda de Nord rămâne parte a Regatului Unit și „nu va înceta să fie așa fără acordul majorității populației Irlandei de Nord care votează într-un referendum”.


Organizarea acestui referendum este însă la discreția guvernului britanic. Mai exact, documentul prevedere că secretarul britanic al Irlandei de Nord este de acord să organizeze un referendum dacă ar părea probabil că majoritatea cetăţenilor şi-ar dori o Irlanda unită. Sondajele de opinie sugerează că nu este încă cazul, cel mai recent, publicat în aprilie, indicând că o treime din electorat ar sprijini unificarea.

Sinn Fein s-a clasat pe primul loc și în alegerile parlamentare din Republica Irlanda.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: