luni

22 aprilie, 2024

30 mai, 2019

Parlamentul israelian (Knesset) s-a dizolvat miercuri seara, la mai puţin de două luni după ce a fost ales, iar alegătorii urmează să fie chemaţi din nou la urne – un scenariu care nu s-a mai petrecut vreodată în istoria ţării.

La finalul unor dezbateri aprinse, care s-au prelungit până după miezul nopţii de miercuri spre joi, Knessetul s-a pronunţat prin vot – în a treia lectură – în favoarea organizării de alegeri anticipate – cu 74 de voturi ”pentru” şi 45 ”împotrivă”.

Solicitarea a fost făcută de Partidului Likud, al premierului în exerciţiu Benjamin Netanyahu, care nu a reușit să formeze un guvern după alegerile din aprilie.


Presa consideră dizolvarea Parlamentului drept un eşec al lui Benjamin Netanyahu, aflat la putere neîntrerupt din 1999. Viitorul acestui politician este ameninţat de o inculpare de corupţie (sunt 3 dosare deschise pe numele lui Benjamin Netanyahu), care cu siguranță va constitui una dintre temele majore ale campaniei electorale.

Benjamin Netanyahu a încercat să formeze o coaliţie de guvernământ împreună cu partide de dreapta, clasate pe locuri fruntașe în alegerile legislative desfășurate la data de 9 aprilie. După eșec, a preferat să provoace noi alegeri decât să-l lase pe preşedintele Reuven Rivlin să dea altuia şansa să formeze o majoritate de guvernământ în Knesset.

Adversarii săi consideră că, în loc să se retragă, Netanyahu s-a preocupat doar de supravieţuirea sa politică, cu scopul de a impune legi care să-l apere de procedurile judiciare în derulare.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: