Creșterea competențelor digitale (atât celor de bază cât și a unora specifice), facilități de testare a tehnologiilor înainte de implementarea lor, crearea unui ecosistem de inovare care să genereze soluții personalizate și facilitarea accesului la finanțare sunt cele patru dimensiuni pe care România ar trebui să se concentreze pentru accelerarea digitalizării, este de părere Ionuț Țața, președinte Rețeaua Clusterelor de IT din România, fondator Iceberg.
”Cred că sunt patru dimensiuni în care trebuie să lucrăm, la nivelul comunităților.
În primul rând, competențele digitale și nu mă refer doar la literacy ci și la competențe specifice, să știi să operezi un robot sau să programezi un robot sau să știi să programezi un robot digital, un RPA.
În al doilea rând, trebuie să asigurăm ceea ce se numește test before invest, facilități de a testa tehnologii înainte de a investi la scară mare pentru că în momentul în care vrei să iei o tehnologie digitală și vrei să o implementezi într-o industrie și tu nu știi cât de mult să investești, care e randamentul, care este return-ul, te vei expune unui risc foarte mare. Și atunci, dacă costul global al transformării unei companii din industria prelucrătoare de exemplu este de 5 milioane de euro, un proiect pilot de 200.000 de euro te poate ajuta să înțelegi care sunt randamentele”, a declarat Ionuț Țața în cadrul conferinței „Digitalizare + tehnologie = economie digitală: O strategie”, organizată miercuri de cursdeguvernare.ro.
A treia dimensiune ar fi, în opinia sa, ecosistemul de inovare. Acesta ar trebui să genereze soluții digitale pentru produse specifice.
”Dacă luăm tehnologie off-the-shelf, probabil va rezolva o parte dintre provocările sau din nevoile specifice ale unei industrii sau ale unei companii. De cele mai multe ori avem nevoie de soluții custom. Asta înseamnă inovare îndreptată spre nevoie. Pentru asta avem nevoie de un ecosistem unde apar idei, unde se fac experimente și de unde putem prelua inovare”, a comentat specialistul.
Ultima, dar poate cea mai importantă, este accesul la finanțare și investiții.
”Problema aici este că România este mult prea obișnuită cu granturi și cu finanțare nerambursabilă și trebuie să facem parțial tranziția spre un mecanism hibrid de finanțare în care să avem și fonduri de investiții și mecanisme bancare mai flexibile. Și antreprenorul trebuie să se obișnuiască nu doar să primească granturi, ci și să primească investitori în compania lui, ceea ce îi va schimba complet mentalitatea și modul de a lucra și modul de a se raporta și modul de a raporta. După care trebuie flexibilizată și zona de mecanisme financiare bancare pentru a încuraja mai mult inovarea. Inovarea înseamnă risc, iar mecanismul de finanțare bancare de multe ori este foarte risc aversive”, a declarat președintele Rețelei Clusterelor de IT din România.
Cele mai importante declarații făcute de Ionuț Țața, președinte Rețeaua Clusterelor de IT din România, fondator Iceberg:
- Am văzut și în Planul Național de Redresare și Reziliență că digitalizarea e un cuvânt care se regăsește de câteva sute de ori, chiar dacă din bugetul total are doar 15% cred. Este o modă, e ceva foarte popular, dar înțelegerea pe care o vedem în zona politicilor publice și aici e îngrijorarea mea, aici cred că trebuie să insistăm cu dezbaterea, e văzut încă la un nivel superficial sau la un nivel de tehnologie off-the-shelf, adică avem multe soluții gata dezvoltate. Avem platforme digitale începând cu Google, mergând până la UiPath, fie că sunt platforme digitale create în Românie, fie că sunt platforme globale, pe care le putem implementa, dar, cred că pe termen lung trebuie să ne creăm propriile capacități digitale, să creăm propriile produse și servicii digitale pe care să le valorificăm aici în România.
- Când ne uităm în industria IT din România, aici am în minte inclusiv radiografia clusterelor pe care le reprezint, vedem că prea multe companii din această listă sunt companii care livrează servicii IT, prea puține sunt companii care reușesc să dezvolte cu succes produse digitale, produse IT românești și să le vândă la nivel global sau în România. Culmea este că un număr decent de companii dezvoltă produse IT și le vând la nivel global, dar nu în România. Avem un fel de pâlnie, o industrie IT destul de solidă, dar care face în marea ei majoritate servicii și de obicei servicii care se vând către piețe globale, ceea ce e bine pentru balanța comercială desigur, după aceea avem un număr restrâns de companii care dezvoltă produse proprii, dar care se vând preponderent pe piața globală și un număr foarte mic de companii care dezvoltă produse digitale și le vând în România. Cred că la închiderea acestei bucle trebuie să lucrăm.
- Ține de reziliența noastră digitală de a nu depinde nici în zona asta de alte piețe sau de alți furnizori. Și vedem puțin cum relația geopolitică cu China schimbă inclusiv balanța de putere în zona digitală, schimbă inclusiv cote de piață ale unor platforme hardware sau software. Ne putem aștepta și dacă ne uităm la fine printul din documentele de politici publice ale Comisiei, vom vedea că Comisia Europeană caută să consolideze această reziliență digitală europeană inclusiv creând platforme și rețele europene. Investițiile prioritare nu doar în HPC, dar și în IA și block-chain pe care Comisia și le-a propus fac parte dintr-un plan prin care Europa își propune să ia din urmă Statele Unite și Asia în această cursă pentru a fi lider global digital. În această cursă, dacă vă aduceți aminte spunea Iulia de DESI, suntem undeva pe pen-penultimul loc. Soluția nu este să aplicăm aceleași reguli pe care le-am aplicat până acum. Soluția nu este nici măcar să aplicăm regulile pe care vedem că le aplică cei din fața noastră pentru că vom rămâne mereu în spatele, ci soluția este să ne băgăm în față la coadă, măcar câteva locuri. Și atunci trebuie să fim inovativi, disruptivi și asta înseamnă că și modul în care gândim strategiile trebuie să fie complet out of the box.
- Citeam draftul Planului Național de Redresare și Reziliență, citeam drafturile la Programele Operaționale Regionale și simt că sunt acolo niște licăriri interesante, se vorbește despre poli tehnologici, se vorbește despre hub-uri tehnologice, se vorbește despre clustere. Dar dialogul despre aceste instrumente este unul foarte uzat pentru că vorbim mult despre ele, facem puțin.
- În momentul în care ne așteptăm ca statul român să poată să facă față la toată presiunea, la toate aceste ambiții, cred că avem și așteptări deplasate. Cred că responsabilitatea e una împărțită în care și actorii privați, că vorbim de corporațiile internaționale prezente în România, că vorbim de companiile românești de tehnologie sau că vorbim de diversele vehicule și forme de organizare tip clustere și hub-uri, dacă nu suntem dispuși să ne asumăm și noi o parte din responsabilitatea implementării unei strategii, inclusiv să luăm controlul unor mecanisme și unor instrumente financiare de care avem nevoie în anii următori, nu cred că statul român poate de unul singur să ducă această greutate. Pentru că o să sfârșim la fel de nemulțumiți de ceea ce livrează statul în termeni de mecanisme de finanțare și la rândul său statul va deveni și mai defensiv, pentru că el consideră că gestionează bine niște mecanisme de finanțare care însă ajung mult prea târziu să ajute prea puțini jucători dintr-o piață care este mult prea puternic lovită acum, de COVID.
- Cred că sunt patru dimensiuni în care trebuie să lucrăm, la nivelul comunităților. Țin de competențe digitale și nu mă refer doar la literacy ci și la competențe specifice, să știi să operezi un robot sau să programezi un robot sau să știi să programezi un robot digital, un RPA.
- Trebuie să asigurăm ceea ce se numește test before invest, facilități de a testa tehnologii înainte de a investi la scară mare pentru că în momentul în care vrei să iei o tehnologie digitală și vrei să o implementezi într-o industrie și tu nu știi cât de mult să investești, care e randamentul, care este return-ul, te vei expune unui risc foarte mare. Și atunci, dacă costul global al transformării unei companii din industria prelucrătoare de exemplu este de 5 milioane de euro, un proiect pilot de 200.000 de euro te poate ajuta să înțelegi care sunt randamentele.
- A treia dimensiune cred că este ecosistemul de inovare. Înseamnă soluții digitale pentru produse specifice. Dacă luăm tehnologie off-the-shelf, probabil va rezolva o parte dintre provocările sau din nevoile specifice ale unei industrii sau ale unei companii. De cele mai multe ori avem nevoie de soluții custom. Asta înseamnă inovare îndreptată spre nevoie. Pentru asta avem nevoie de un ecosistem unde apar idei, unde se fac experimente și de unde putem prelua inovare.
- Ultima, dar poate cea mai importantă, e accesul la finanțare și investiții. Problema aici este că România este mult prea obișnuită cu granturi și cu finanțare nerambursabilă și trebuie să facem parțial tranziția spre un mecanism hibrid de finanțare în care să avem și fonduri de investiții și mecanisme bancare mai flexibile. Și antreprenorul trebuie să se obișnuiască nu doar să primească granturi, ci și să primească investitori în compania lui, ceea ce îi va schimba complet mentalitatea și modul de a lucra și modul de a se raporta și modul de a raporta. După care trebuie flexibilizată și zona de mecanisme financiare bancare pentru a încuraja mai mult inovarea. Inovarea înseamnă risc, iar mecanismul de finanțare bancare de multe ori este foarte risc aversive.
- Dacă ne uităm la competențele digitale și avem o piramidă, la baza piramidei e un grup țintă format din întreaga populație a României care astăzi nu e familiarizată cu digitalul, unde trebuie să începem cu o infrastructură educațională și informațională de bază. În Franța, și venise și în România la un moment dat o franciză a acestei școli, exista o școală care era deschisă 24 de ore din 24 și puteai să vii să iei cursuri singuri, de competențe digitale, la orice oră îți permitea programul, gratuit. Dacă am crea în fiecare oraș mare așa ceva sub forma unei biblioteci sau pe lângă bibliotecile din marile orașe și chiar și din orașele mici am crea un salt aproape instataneu. Pe măsură ce avansăm trebuie să creăm capacități de formare distribuite în teritoriu, specifice pe nevoia teritoriului. La noi în Brașov există un bazin de companii din industria prelucrătoare care folosesc coboți, dar cantitatea de coboți este destul de limitată. De ce? Pentru că numărul de programatori și operatori este limitat. Costul de achiziție plus costul de formare reprezintă niște bariere. Dar dacă noi am putea să formăm sute de programatori gratuit folosind fondurile nerambursabile pe următorul program operațional capital Uman deja am avea o barieră eliminată și ar rămâne doar bariera achiziției de coboți, ceea ce ar accelera întreg procesul.
- Pentru a ajunge acolo nu e suficient doar să avem capacități de formare pentru că oamenii ca să învețe trebuie să poată să strice lucrurile, să poată să greșească. E un program de care vorbesc de vreo doi ani de zile, cum ar fi dacă am avea un program care se cheamă ”Primul Robot”. Fiecare IMM din România să poată să-și cumpere un robot, să-l strice, nu să facă profit cu el. Să se joace cu el, să învețe cum se programează, să-i strice circuitele, să-i strice softul, dar în felul acesta înveți.
