duminică

26 mai, 2024

5 iunie, 2023

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a fost numit, în urmă cu mai puțin de două săptămâni, raportor-negociator șef al Parlamentului European pentru Bugetul pe 2024 al Uniunii Europene.

În această săptămână, draftul de Buget va fi prezentat oficial. Astfel că o discuție despre absorbția banilor europeni, din Bugetul multianual sau din PNRR, e stringentă: la ce să ne așteptăm, ce vor decide Instituțiile europene în privința banilor, care sunt prioritățile și specificitățile anului viitor, care sunt direcțiile prioritatare către care se vor duce banii?
(Redacția)

***


CursDeGuvernare:
Domnule Mureşan, tocmai aţi fost numit de către Parlamentul European raportor – adică negociator-şef – pentru bugetul Uniunii Europene pe anul 2024. Prima întrebare, o chestiune care ţine de perspectivă: Prin ce s-ar deosebi anul 2024 de anul 2023 din perspectivă bugetară?

Siegfried Mureșan:
Imediat după începutul pandemiei generate de coronavirus, am lansat la nivel european cel mai mare pachet de ajutor economic lansat vreodată la nivel european: Mecanismul European de Redresare şi Rezilienţă, din care România are alocate aproximativ 30 de miliarde de euro pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

În paralel, există fondurile europene tradiţionale, alocate mereu pe bugete de şapte ani de zile, fiindcă pentru a construi autostrăzi, mari proiecte, mai ales de infrastructură, e nevoie de o planificare multianuală. Din bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020, printr-o derogare, puteam cheltui acele fonduri până la 31 decembrie 2023. De la 1 ianuarie 2021 a intrat în vigoare noul buget multianual al Uniunii Europene, însă ce s-a întâmplat în perioada 2021-2022-2023 este următorul lucru: în primul rând, toate statele membre ale Uniunii Europene au prioritizat absorbţia fondurilor europene din vechiul exerciţiu bugetar, 2014-2020, unde au existat întârzieri la nivelul tuturor statelor membre la absorbţia de fonduri europene. Aceşti bani puteau fi absorbiţi până la 31 decembrie 2023. Ca atare, în anul 2023 toate statele membre se concentrează să absoarbă ce mai au de absorbit din perioada 2014-2020, deci acei bani vor fi pierduţi după 31 decembrie.

Şi am văzut cu toţii frenezia, entuziasmul legate de PNRR. Guvernele tuturor statelor membre au acordat atenţie mare elaborării planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă, au investit mult şi capital politic şi au început să absoarbă bani din acest instrument şi fiindcă aici presiunea timpului este destul de mare. Banii din PNRR ne stau la dispoziţie până la 31 decembrie 2026, nicio zi mai târziu. După 31 decembrie 2026, Uniunea Europeană nu mai are bază legală pentru a deconta lucrări din PNRR, iar legislaţia europeană în acest domeniu expiră. Ca atare, guvernele şi autorităţile locale simt această presiune.
Şi în toate statele membre ale Uniunii Europene absorbţia de fonduri europene din noul exerciţiu bugetar, 2021-2027, a început foarte lent. În perioada 2021-2022-2023 aproape că nu s-au absorbit fonduri europene pe noul exerciţiu bugetar, căci statele au avut drept prioritate să nu piardă banii din vechiul exerciţiu, să absoarbă tot de acolo, şi să înceapă implementarea PNRR.


CursDeGuvernare:
Pentru cine urmăreşte şi monitorizează, e oarecum evident că atenţia a fost focalizată, din cauza vitezei şi a timpului foarte strâns, către PNRR şi există o amânare… sau poate o energie mai mică alocată bugetului multianual 2021-2027. Este România singura ţară care se află într-o astfel de situaţie, sau e o chestie generalizată?

Siegfried Mureșan:
Toate statele au prioritizat, au avut drept primă prioritate, dacă pot spune aşa, încheierea absorbţiei pe perioada 2014-2020, fiindcă aceşti bani pot fi absorbiţi până la 31 decembrie 2023.

Cea de-a doua prioritate, mai ales politică, a fost elaborare a PNRR-urilor. Fiecare guvern de stat membru dorea să aibă planul aprobat de Comisia Europeană, să primească prefinanţarea din PNRR. A existat o prefinanţare de 13% fără niciun fel de condiţionalităţi, deci de îndată ce planul a fost aprobat de Comisia Europeană, considerat a respecta legislaţia europeană, fiecare stat membru a primi o prefinanţare de 13%, bani care au venit fără niciun fel de condiţionalitate – în cazul României, aproape 4 miliarde de euro -, după care plata din PNRR se face tranşe, două tranşe pe an, în funcţie de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane.

(Citiți și: ”PNRR-ul și reformele, bilanț la rotativă: Ce jaloane am ratat și ce bani am pierdut/amânat”)

Deci, practic, şi din cauza importanţei politice a PNRR-ului în spaţiul public din multe state membre, guvernele au prioritizat în primul rând fondurile europene care expirau la 31 decembrie 2023, în al doilea rând PNRR-ul şi mai puţin fondurile europene pe noul exerciţiu. De înţeles, fiindcă aceşti bani ne stau la dispoziţie cel mai mult – ne stau la dispoziţie până după 2027, dar e clar că trebuie să începem şi absorbţia lor.

PNRR este un pachet nu doar de invstiții, ci și de reforme

CursDeGuvernare:
În cazul în care statele – şi România printre ele, sau poate România preponderent, sau poate România mai bine decât până acum – nu vor reuşi să ţină acest ritm accelerat cu PNRR-ul şi chiar şi cu fondurile europene din exerciţiul precedent, există şi posibilitatea, cumva, a prelungirii cu n+1, n+2, n+3 ş.a.m.d., ca de obicei, a acestui exerciţiu?

Siegfried Mureşan:
Această posibilitate în momentul de faţă nu există, nu este prevăzută.
Această posibilitate nu există. Când am negociat PNRR-ul, eu şi din poziţia de coraportor al Parlamentului European, Consiliul Uniunii Europene dorea o perioadă maximă de implementare de şase ani de zile, 2021-2026.

Noi, Parlamentul European, am solicitat o perioadă de şapte ani. Consiliul s-a opus, spunându-ne că „nu ne puteţi justifica faptul că bani folosiţi în al şaptelea an după începutul pandemiei încă au legătură cu pandemia”. Aceasta a fost reacţia, mai ales a statelor net contributoare.

Doar că, între timp, acest mecanism european de redresare şi rezilienţă este într-adevăr în primul rând un mecanism de a ajuta oamenii, întreprinderile, regiunile afectate de pandemie, dar este şi un mecanism de a creşte rezilienţa, de a îmbunătăţi competitivitatea economiei şi de a moderniza sistemele publice – sănătate, educaţie, administraţie publică – de a le digitiza.

Totul în paralel cu reformele amânate de ani de zile: este un pachet nu doar de investiţii, ci şi de reforme. Deci a fost generat de coronavirus, dar reformele pe care le facem, despre care am văzut şi în timpul pandemiei că sunt necesare, nu sunt toate ca răspuns imediat la pandemie şi nu sunt toate în domeniul sănătăţii. noi, Parlamentul, ne-am dorit ca PNRR-ul să poată avea o durată de implementare mai lungă. Statele contributoare din Consiliu s-au opus, însă ce vedem în realitate este că există dificultăţi în absorbţia fondurilor europene; pentru simplul fapt că economia însăşi are o capacitate limitată de absorbţie. Sectorul construcţiilor nu poate construi şi autostrăzi din fonduri europene, şi spitale din PNRR în acelaşi timp, şi să înceapă şi absorbţia noilor fonduri europene. Deci există o capacitate limitată de absorbţie. Acest lucru mi-l spun primarii, autorităţi locale şi regionale din multe state membre ale Uniunii Europene. În urmă cu câteva săptămâni organizasem chiar eu, iniţiasem un eveniment la Lisabona, unde am discutat despre implementarea PNRR-urilor cu primarul Atenei, primarul oraşului Helsinki, primarul Varşoviei, primarul Madridului şi primarul Lisabonei.

Toţi au spus: „Este prioritate absolută pentru noi absorbţia fondurilor din PNRR, dar avem întârzieri şi presiunea mare a timpului ne face să nu venim cu proiectele cele mai inovatoare, ci ne face să venim cu proiectele cele mai mature, adică proiecte care sunt pregătite, unde avem studii de fezabilitate, unde ştim că pot fi făcute şi, ca atare, nu folosim instrumentul neapărat pentru cercetare, inovare, modernizare, sprijinire a unor întreprinderi mici şi mijlocii, a unor start-up-uri care poate chiar au un potenţial uriaş de creştere, dar unde şi riscul este mare şi unde prestarea unor proiecte mature durează”.

Deci, ceea ce vreau să spun este următorul lucru: presiunea timpului este un lucru bun pentru a accelera absorbţia, dar trebuie să nu fim absurzi şi, dacă mai ales de la nivelul beneficiarilor privaţi, de la nivelul autorităţilor locale, simţim că presiunea e mare, în sensul în care e contraproductivă, adică îi face să depună doar proiecte mature, vechi, şi nu proiecte care chiar să genereze cercetare, inovare, să sprijine start-up-uri care să poată exploda şi schimba ramuri întregi ale economiei, atunci nu e bine. Și dacă şi vor exista întârzieri, şi acesta va constitui un argument. Ce încerc să spun este următorul lucru…

CursDeGuvernare:
Deci ar exista… În momentul ăsta nu există o bază legală de prelungire, dar nu ar fi un lucru cu totul exclus ca la un moment dat să se ajungă la concluzia necesităţii, asta să înțelegem?

Siegfried Mureşan:
Răspunsul meu este următorul: în momentul de faţă, legislaţia europeană nu permite acest lucru, dar tocmai adunăm din realitate, atât de la sectorul privat, cât şi la autorităţi locale, o serie de argumente, obiective serioase care ar justifica prelungirea termenului de implementare a PNRR-urilor. Mă aştept ca după alegerile europarlamentare, probabil în prima parte a anului 2025, să existe o discuţie, o negociere serioasă la nivel european.

Dar nimeni nu vă poate promite acum că durata de implementare a PNRR-urilor va fi prelungită. Ca atare, dacă aş fi beneficiar de fonduri europene din PNRR, nu m-aş baza pe acest lucru; aş încerca să finalizez proiectul până la 31 decembrie 2026. Nu vă bazaţi că va exista o prelungire.(subln. noastră)

Banii necheltuiţi din bugetul trecut să nu fie întorşi statelor membre, să rămână în bugetul european pentru apărare

CursDeGuvernare:
Există o tot mai vizibilă tendinţă a Uniunii Europene ca pentru eficienţă să facă nişte achiziţii comune – în privinţa energiei, în privinţa gazelor, în privinţa armamentului văd că se pune problema. E acest lucru de competenţa dvs., ca raportor, să vedeţi, să negociaţi, să administraţi genul ăsta de bugetare?

Siegfried Mureşan:
Eu am fost desemnat de către Parlamentul European negociator-şef al bugetului Uniunii Europene pentru anul 2024. Este pentru a doua oară când sunt negociator-şef al întregului buget anual al Uniunii Europene, după ce îndeplinisem acest rol pentru bugetul Uniunii Europene în anul 2018. În anul 2018, când m-am ocupat de buget, am propus împreună cu Comisia Europeană atunci un proiect-pilot, o acţiune pregătitoare – cred că am finanţat cu 25 de milioane de euro atunci – prin care practic alocam o parte din bugetul Uniunii Europene pentru achiziţii comune în domeniul apărării, având drept scop creşterea siguranţei cetăţeanului; nu achiziţii de armament, ci achiziţii de echipamente de suport în domeniul securităţii şi al apărării.

Sigur, lucrurile s-au schimbat şi între timp Uniunea Europeană finanţează şi mai mult domeniul apărării. Ce încerc să spun este următorul lucru: NATO este garantul securităţii noastre, însă NATO însăşi ne spune că ar fi bine ca la nivel european să alocăm mai multe fonduri europene – unul la mână; doi la mână – să folosim economiile pe care le putem genera prin achiziţii la scară largă. Adică: armatele tuturor statelor membre ale Uniunii Europene folosesc mult mai multe tipuri de arme decât armata Statelor Unite.

Dacă am cumpăra la comun, dacă am cumpăra aceleaşi echipamente, dacă am investi nu fiecare individual în cercetare-inovare în domeniul apărării, ci o singură dată pentru a inventa cea mai modernă armă, am putea-o inventa mai ieftin şi, producând-o la scară largă, am putea da acces tuturor statelor membre ale Uniunii Europene la costuri mai mici. De aceea, eu voi propune în bugetul Uniunii Europene pe anul următor creşterea sumelor de bani pentru cercetare-inovare în domeniul apărării şi alocarea de sume care să ne ducă la economii de bani în atragerea obiectivelor de apărare pe care le avem – adică practic să reuşim, prin achiziţii comune la nivel european, obţinând un preţ mai bun pe unitate, să economisim, să reuşim să ne atingem obiectivele de înzestrare cu un cost mai mic.

Momentul pentru o astfel de dezbatere este unul potrivit, căci la momentul la care se încheie conturile pe bugetul multianual 2014-2020, banii necheltuiţi trebuie întorşi în conturile statelor membre.

Voi propune Parlamentului European ca fondurile necheltuite din perioada 2014-2020 să nu fie întoarse la trezoreriile naţionale, ci să rămână în bugetul Uniunii Europene pentru nişte obiective comune de apărare, de reconstrucţie a Ucrainei, de interconectare a Ucrainei cu reţeaua europeană de energie şi de interconectare şi a Republicii Moldova cu reţeaua europeană de energie.

(Citiți și: ””Înapoi, în improvizație”. Au apărut Cronicile 82 – Sumar, titluri, autori”)

Sunt idei pe care le discutăm cu mai mulţi colegi europarlamentari, deja din mai multe state membre. Deci banii necheltuiţi din bugetul trecut să nu fie întorşi statelor membre, să rămână în bugetul european pentru apărare, în primul rând, ajutarea Ucrainei şi a Republicii Moldova.

Primul pas al Republicii Moldova și al Ucrainei este intrarea în Piața unică uropenă, înainte de aderarea la UE

CursDeGuvernare:
Republica Moldova ce loc credeţi că poate ocupa în această structură bugetară şi pe ce poziţie, ca ce formă de ajutor?

Siegfried Mureşan:
În ultimii doi ani de zile, Uniunea Europeană a sprijinit Republica Moldova în total cu 1,1 miliarde de euro – o parte fonduri nerambursabile, o parte credite în condiţii extrem de avantajoase. Au mers bani pentru proiecte concrete de infrastructură, pentru creșterea eficienţe energetice, pentru modernizarea autorităţilor publice, şcoli, spitale, grădiniţe ş.a.m.d.; fondurile tradiţionale. Dar am acordat şi sprijin bugetar, astfel încât autorităţile de la Chişinău, Guvernul Republicii Moldova, au putut folosi aceşti bani pentru ajutorarea categoriilor vulnerabile. O parte dintre fondurile europene au fost folosite inclusiv pentru a acorda compensări cetăţenilor Republicii Moldova care au avut de-a face iarna aceasta cu un preţ al gazului de şapte ori mai mare decât iarna trecută. Rata inflaţiei în Republica Moldova a fost la finalul anului trecut peste 30%. În plus,

CursDeGuvernare:
Dincolo de aceste ajutoare de supravieţuire şi de suportabilitate a vieţii în plan intern, pentru că e o ţară săracă, există planuri de bugetare pentru a finanţa nişte reforme, nişte adecvări ale sistemului politic şi administrativ moldovean către Uniunea Europeană?

Siegfried Mureşan:
Întrebarea dvs. este foarte importantă, fiindcă obiectivul nostru trebuie să fie, pe lângă modernizarea Republicii Moldova, acela ca economia Republicii Moldova să poată trăi pe propriile picioare în viitor. E corect să ajutăm Republica Moldova acum, e corect să o ajutăm prin sprijin bugetar – chiar în urmă cu două săptămâni votasem în plenul Parlamentului European ultima tranşă de 145 de milioane de euro -, dar obiectivul nostru trebuie să fie ca Republica Moldova să se modernizeze, să dezvolte şi să fie pe propriile picioare.

Comisia Europeană a transmis Republicii Moldova o listă de nouă recomandări, nouă reforme de implementat, ce vizează în principal combaterea spălării banilor, combaterea corupţiei, întărirea justiţiei, reforme fundamentale, inclusiv pentru atragerea de investitori străini. Republica Moldova va finaliza implementarea acestor reforme în cursul acestei veri.

Întrebarea e ce va urma după aceea. Și eu cred că trebuie să urmeze două lucruri. În primul rând, Republica Moldova trebuie să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Chiar dacă în multe capitole ce ţin de securitate şi apărare, din cauza războiului din Ucraina, nu putem încă negocia, există şi capitole în care putem negocia. Începerea acestor negocieri va însemna proces de reformă şi va însemna proces de preluare de către Republica Moldova a legislaţiei europene. Asta însăşi înseamnă reforme structurale, înseamnă preluarea unor standarde europene de calitate, de protecţie a consumatorului, de protecţie a mediului şi aliniere a legislaţiei din Republica Moldova cu legislaţia UE.

În plus, un alt lucru pe care trebuie să-l facem şi pentru care eu militez este integrarea graduală a Republicii Moldova în piaţa unică europeană. Vor trece ani de zile până Republica Moldova va putea adera oficial la Uniunea Europeană, fiindcă sunt încă multe lucruri de făcut. Dar chiar şi cu ani de zile înainte ca aderarea să se poată concretiza, putem integra gradual Republica Moldova în piaţa unică europeană.

De altfel, acelaşi lucru trebuie făcut şi pentru Ucraina. Asta înseamnă mai multe oportunităţi pentru companii din Republica Moldova de a exporta spre piaţa europeană, înseamnă că exporturile moldoveneşti spre piaţa europeană vor fi mai simple, mai rapide, mai ieftine, formalităţile vor fi mai puţine, restricţiile nu vor mai exista, vom avea libertate de circulaţie a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor şi a capitalurilor.

CursDeGuvernare:
Că tot vorbim de piaţă şi de intrarea produselor moldoveneşti sau ucrainene către piaţa unică: o problemă care cred că în anul care urmează nu-şi va găsi o rezolvare foarte simplă – pentru că este foarte posibil ca războiul să continue şi Ucraina să aibă în continuare nevoie de ajutor – este problema cerealelor ucrainene şi a influenţei pe care o au acestea pe piaţa unică europeană şi asupra fermierilor şi antreprenorilor din zona de agribusiness. Există o prevedere, un plan mai coerent decât anul acesta, pentru că anul acesta am fost cu toţii luaţi prin surprindere de fenomen? Există un desen mai clar pentru anul următor?

Siegfried Mureşan:
Da. Deci, în primul rând, nu trebuie să ne fie teamă de cerealele din Ucraina pe termen lung pe pieţele europene. Ceea ce am văzut în acest an, în an de criză, în timp de război, întâmplându-se intempestiv, nu are nimic în comun cu integrarea graduală a Republicii Moldova şi a Ucrainei în piaţa unică europeană.
Ce trebuie să facem este o integrare graduală, care să necesite în primul rând standarde de calitate, de producţie europene pentru Ucraina; Ucraina va trebui să investească, să-şi modernizeze agricultura. Noi va trebui să sprijinim Ucraina să găsească şi alte pieţe de desfacere, în afara Uniunii Europene.

Sunt convins că dacă integrarea Ucrainei în piaţa unică europeană se va face gradual, cumpătat, dacă produsele ucrainene vor îndeplini standardele europene, dacă se vor orienta pe anumite nişe, dacă în mare parte vor fi exportate şi în afara Uniunii Europene, atunci aderarea Ucrainei nu va fi un pericol pentru fermierii şi producătorii europeni. Ce am văzut în acest an intempestiv nu are nimic a face cu o integrare lentă, bine pregătită.

Anul acesta s-au făcut câteva greşeli. În primul rând, a fost o decizie corectă de a ajuta Ucraina anul trecut să producă. Fiindcă au crescut preţurile la pesticide, la fertilizanţi, Ucraina nu mai putea cumpăra pesticide, fertilizanţi din Federaţia Rusă, nu avea acces, ca atare Uniunea Europeană a ajutat fermierii ucraineni să producă. A fost o decizie corectă. Cea de-a doua decizie corectă a fost să permitem exportul de produse din Ucraina prin Uniunea Europeană.

Aici s-a făcut însă o greşeală: am spus că permitem exportul dinspre Ucraina prin Uniunea Europeană, însă nu ne-am asigurat că prin Uniunea Europeană are loc doar tranzitul.

Produsele au venit din Ucraina, au inundat pieţele din Europa Centrală şi de Est – Polonia, Ungaria, Slovacia, România, Bulgaria. Adesea, produsele din Ucraina nu aveau certificate de origine, de provenienţă, ca atare nu puteau merge altundeva spre pieţele mondiale şi destinaţia lor nu era clară. Ca atare, acele aşa-anumite coridoare verzi prin care cerealele din Ucraina să fie transportate de la producători la beneficiari au fost declarate de Uniunea Europeană, dar nu au fost implementate în practică şi nu au devenit funcţionale. Trebuie să le facem funcţionale. Adică soluţia este ca la momentul la care cerealele părăsesc Ucraina destinaţia finală să fie clară, să fie clar că prin România are loc doar tranzit şi că nu pot inunda pieţele locale.

Nu poți tu, guvern al Austriei, de exemplu, să spui: „Dorim o protecţie mai bună a frontierei externe a Uniunii Europene”, dar după aceea, în paralel, să tai bugetul Uniunii Europene

CursDeGuvernare:
O ultimă întrebare, referitoare la bugetul pe 2024: banii şi adunarea lor, colectarea lor. Vedem că anul 2023 a început, oarecum previzibil, cu o aterizare a economiilor, sau a marilor economii, o decelerare a creşterilor economice, pentru că acum vin din urmă şi efectele creşterii dobânzilor pentru a domoli inflaţia, şi criza energetică, şi războiul şi alte lucruri. Vedem, chiar Germania a intrat în recesiune tehnică şi toată lumea stă cu ochii pe Germania, că ea e economia numărul unu în Uniunea Europeană. Credeţi că lucrurile astea vor influenţa cumva bugetul pe 2024? Adică va trebui Uniunea Europeană să se uite şi-n alte părţi către împrumuturi, către bonduri, către eurobonduri ş.a.m.d.?

Siegfried Mureşan:
Uniunea Europeană are noi priorităţi în momentul de faţă şi e clar că Uniunea Europeană nu poate face mai mult cu bani mai puţini. Dacă aşteptăm ca Uniunea Europeană să rezolve problemele oamenilor, să îndeplinească aşteptările oamenilor, trebuie să-i acordăm şi instrumentele, pârghiile, competenţele necesare.

Nu poţi, de pildă, stat contributor net, guvern al Austriei, de exemplu, fiind, să spui: „Dorim o protecţie mai bună a frontierei externe a Uniunii Europene”, dar după aceea, în paralel, să tai bugetul Uniunii Europene şi să tai chiar şi bani de la gestionarea frontierei externe. Acest discurs duplicitar trebuie să înceteze.

Comisia Europeană va prezenta săptămâna viitoare proiectul de buget pe anul 2024. Sper ca Comisia Europeană să reziste tentaţiei statelor contributoare nete de a tăia iraţional din toate capitolele bugetare. După aceea, vă spun că, sub conducerea mea, Parlamentul European va solicita creşteri ale bugetului la acele linii care sunt necesare:

nu vom accepta tăieri acolo unde Uniunea Europeană are responsabilităţi suplimentare şi cu siguranţă trebuie să alocăm mai mulţi bani pentru: securitate şi apărare, pentru sprijinirea vecinătăţii imediate a Uniunii Europene, adică Ucraina şi Republica Moldova, pentru cercetare-inovare.

Nu putem realiza, de pildă, tranziţia spre o economie verde doar prin restricţii. Trebuie să o realizăm prin cercetare-inovare, prin acces facil, mai ieftin la noi tehnologii, la surse regenerabile de energie. E exact ceea ce fac şi SUA – realizează tranziţia spre economia verde susţinând economia reală să investească, nu impunând restricţii pe care nu ştim cum să le îndeplinim, care sunt prea costisitoare atât pentru cetăţeni cât şi pentru întreprinderi.

CursDeGuvernare:
Această direcţie de tehnologie proprie a Uniunii Europene, de cercetare proprie, de găsire a unor surse energetice inovatoare: ce atenţie „procentuală” în buget are în zona de investiţii a Uniunii Europene? Pentru că ştim foarte clar că şi Statele Unite ale Americii, dar ştim de asemenea că şi China investesc foarte mult în această zonă de cercetare. Uniunea Europeană cum stă aici?

Siegfried Mureşan:
Tranziţia spre o economie verde trebuie făcută, dar necesită investiţii mari, de aproximativ 400 de miliarde de euro pe an la nivelul întregii Uniuni Europene. Doar o parte dintre aceste investiţii le putem susţine.

Putem face multe din fonduri publice, dar nu tot. La nivelul Uniunii Europene am agreat ca 30% dintre toate fondurile europene cheltuite în anii următori să meargă în proiecte care au o contribuţie pozitivă asupra mediului înconjurător – reducerea dependenţei de Federaţia Rusă, îmbunătăţirea eficienţei energetice, tranziţia spre noi surse de energie.

(Citiți și: ”Două jaloane din Cererea a 2-a de plată din PNRR, ratate – anunț oficial al MIPE”)

30% din cele 1.800 de miliarde de euro, bugetul Uniunii Europene, plus Mecanismul European de Redresare şi Rezilienţă vor merge în proiecte verzi. La fel, vor fi investiţii verzi la nivelul statelor membre şi la nivelul autorităţilor locale. Însă pentru a mobiliza toată suma necesară e nevoie şi de investiţii din sectorul privat, iar Uniunea Europeană are obligaţia de a crea acel cadru favorabil investiţiilor, cercetării-inovării în acest domeniu.

Deci trebuie să punem bani la dispoziţie, trebuie să ne asigurăm că banii pe care-i cheltuim generează investiţii adiţionale în sector privat, trebuie să dereglementăm, de asemenea, pentru a încuraja investiţii private, repet, în acest domeniu. este ceea ce şi Statele Unite fac, prin pachetul legislativ adoptat în partea a doua a anului trecut.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: