Noul Război Rece în care tocmai am intrat este și va fi foarte diferit de primul Război Rece – prin aceea că trece de la geopolitică la geoeconomie – spune profesorul Mikael Wigell, directorul de cercetare în al Finnish Institute of International Affairs, într-un interviu pentru revista – exclusiv print – CRONICILE Curs de Guvernare, nr. 80.
Incapabilă să aibă un rol geoeconomic, Rusia încearcă să întoarcă jocul la geopolitică. Iar lucrurile evoluează, contextual, spre o confruntate economică a capitalismului liberal și cel chinezesc: Europa a realizat foarte târziu că valorile sale sunt folosite împotriva sa.
Spre ce se îndreaptă competiția globală – câteva idei în textul de mai jos, care reprezintă fragmente din interviul acordat de Mikael Wigell revistei CRONICILE Curs de guvernare nr. 80.
(Redacția)
***
CRONICILE:
Cum ați evalua mediul strategic de astăzi, o lume modelată de crizele din ultimii cinci ani?
Mikael Wigell:
Trăim într-o eră care poate fi definită drept „the age of unpeace”, pentru a utiliza formula lui Mark Leonard.
Interdependența inerentă sistemului este folosită ca pârghie în competiția pentru marile puteri. Este un mediu profund diferit față de lumea anilor ’90, când interdependența era un catalizator al cooperării.
(…………………………………………)
În esență însă, ne aflăm într-un Război Rece foarte diferit de Primul Război Rece și asta pentru că structura sistemului internațional este cu totul alta. În Primul Război Rece aveam două blocuri separate, decuplate unul de celălalt. Pe acest fond, dimensiunea geopolitică juca un rol central.
Astăzi, deși importantă, geopolitica rămâne o scenă oarecum marginală. Și asta în pofida tragediei generate de agresiunea rusă asupra Ucrainei, dar care rămâne marginală în raport cu fotografia de ansamblu, care expune o realitate geoeconomică și un alt mod de a practica politica de putere. Aceasta din urmă este povestea și narațiunea principală a epocii noastre.
Rusia s-a întors la geopolitică pentru că nu este capabilă să fie competitivă pe tabla de șah geoeconomică. Încearcă să ne forțeze să ne întoarcem la o lume care funcționează după reguli geopolitice pentru că în acea lume Rusia are un avantaj comparativ.
Probabil războiul din Ucraina ne arată că mult așteptatul avantaj comparativ era o iluzie. Elementul central al lumii noastre rămâne competiția americano-chineză.
(…………………………………………………………)
Marile erori strategice ale Vestului
CRONICILE:
Care au fost marile greșeli ale Occidentului?
Mikael Wigell:
Ca să înțelegem erorile Vestului, cred că trebuie să ne întoarcem la perioada care a urmat atacurilor de la 11 septembrie.
Prima este o eroare de hybris din partea Statelor Unite. În fervoarea momentului unipolar de care se bucura atunci a căzut pradă hybrisului. A adoptat un răspuns unilateral fără a lua în calcul numeroasele critici față de abordarea sa și care, în esență, era una care, prin efectele sale, a început să erodeze ordinea bazată pe reguli a sistemului internațional, ceea ce a generat o reacție din partea celorlalți actori ai sistemului internațional.
Aceștia nu au început neapărat să contrabalanseze militar SUA pentru că America era mai puternică ca oricine, dar au îmbrățișat o formă de contrabalansare soft, de tip geoeconomic.
(…………………………………………………….)
O altă eroare făcută de puterea occidentală este că nu am înțeles natura revizionismului. Nu am înțeles provocarea revizionismului în lumina potrivită.
Din această perspectivă au existat două mari școli de gândire:
neoliberalismul a îmbrățișat ideea conform căreia China și Rusia se vor integra în sistem pentru că erau marii beneficiari ai globalizării, încât vor deveni ceea ce atunci s-a numit „responsible stakeholders” și nu contestatari ai sistemului; a fost o interpretare complet eronată; niciunul dintre state nu a devenit un stakeholder responsabil și nu avea această intenție; în realitate, China folosea sistemul în propriul beneficiu pentru a-și consolida propria bază de putere globală.
a doua eroare a venit dinspre realiști, care se concentrau preponderent pe puterea militară și nu au luat China în serios; ceea ce au pierdut din vedere a fost faptul că un actor care nu este încă o putere militară redutabilă poate contesta sistemul folosind mijloace non-militare.
(………………………………………………….)
Întregul comportament strategic al Chinei a fost invizibil pentru radarul occidental până spre 2018-2019, când cazul Huawei a explodat și lumea a început să se trezească și să înțeleagă dependența de China.
O a treia eroare pe care am făcut-o a fost în relația cu Rusia. Și aici este în mare parte vina Europei: am uitat complet despre descurajare, ce înseamnă și cum o practicăm. Când ne-am confruntat cu momente precum agresiunea asupra Georgiei sau anexarea Crimeii de fiecare dată am reușit să oferim și mai mult dialog.
Acest lucru a semnalizat Kremlinului indeterminare și a înțeles faptul că are o amplă marjă de manevră pentru fragmentarea și divizarea Vestului fără a întâmpina un răspuns decisiv. Este un comportament care a subminat potențialul de descurajare pe care Occidentul l-ar fi putut avea.
CRONICILE:
S-a schimbat Europa după Ucraina?
Mikael Wigell:
Cu siguranță Europa are multe de recuperat. Dar astăzi vedem un alt mindset, o schimbare de mentalitate și abordare.
Uniunea Europeană a fost construită într-o lume diferită, cu un rol fondator diferit de cel pe care trebuie să îl joace astăzi. Nu a fost creată cu scopul de a deveni un actor prea strategic.
Iar acest lucru s-a schimbat. Vedem astăzi un fel de renaștere strategică reflectată în parte în noua agendă economică. Aceasta este despre securitatea economică, despre derisking și, dacă ne uităm la toate inițiativele economice din ultimii trei-patru ani, accentele s-au schimbat în mod fundamental. De exemplu, comerțul liber nu mai e atât de prezent, iar ceea ce s-a schimbat dramatic este ascensiunea discursului despre autonomia strategică și autonomia economică. Și pe dimensiunea militară a existat o deșteptare strategică, în mare parte generată de războiul din Ucraina.
(…………………………………………….)
O altă problemă ține de polarizarea Europei, de ascensiunea populismelor care pe fond afectează unitatea ansamblului. Competiția strategică din următorii ani va fi preponderent despre tehnologie. Despre cine controlează tehnologiile emergente care vor controla viitorului. Iar acest front nu arată prea bine pentru Europa.
SUA și China investesc masiv în tehnologiile emergente într-o măsură incomparabilă cu Europa. Acest lucru se poate observa în existența puținelor companii europene care să conteze în piața tehnologiilor emergente.
O problemă suplimentară este aceea că Europa nu poate acumula datorii. Marile investiții și inovația pe care o detectam în China și SUA sunt finanțate prin datorii. În schimb, vedem o competiție internă, în interiorul Europei.
Era capitalismului strategic
CRONICILE:
Un concept central în cercetarea dumneavoastră este capitalismul strategic. Să explicăm puțin această noțiune și importanța geoeconomiei în acest context mai larg al Războiului Rece 2.0. Care sunt implicațiile unei lumi în care geoeconomia este în centrul tuturor lucrurilor? Într-un fel, reapariția competiției marilor puteri ca tendință fundamentală de transformare a peisajului global în ultimii câțiva ani s-a suprapus cu apariția capitalismului strategic. Sunt corelate?
Mikael Wigell:
Este o tendință care începe cu China. Aceasta este cea care folosește deschiderea capitalismului clasic, existent în Europa sau SUA, pentru a penetra aceste economii spre propriul beneficiu strategic.
Avem nenumărate exemple de companii care vin pe piața europeană să cumpere cele mai promițătoare tehnologii, fac spionaj industrial sau folosesc propriile corporații subvenționate pentru a fi mai competitivi decât actorii europeni.
La un moment dat, Occidentul a realizat că libertățile sale și mai ales piața liberă sunt folosite împotriva sa.
Capitalismul de stat practicat de China folosește mijloacele statului pe care le are la dispoziție pentru a penetra și submina o piață liberă. Toată această secvență alimentată de accelerarea competiției strategice, în general, a pus în mișcare, a pregătit etapa capitalismului strategic în Vest – o modalitate de a ne apăra și proteja economiile mai bine în fața asaltului capitalismului de stat chinezesc și în esență de a fi competitivi în acest mediu strategic.
Practic, ne mutăm de la un capitalism în care piața liberă era dominantă spre un sistem al capitalismului strategic, unde există o doză de intervenționism și unde miza ține de concentrarea pe consolidarea și apărarea sectoarelor strategice ale economiei. Sectoarele mai puțin strategice sunt lăsate laissez-faire. Vorbim de un model de dezvoltare care rămâne security-driven. În capitalismul strategic, gândirea economică se îmbină cu rațiunile de securitate. Este un răspuns la ascensiunea geoeconomiei care accelerează competiția strategică.
(………………………………………………….)
Final de paradigmă
CRONICILE:
Se încheie era interdependenței globale?
Mikael Wigell:
Toate aceste tendințe de derisking, decuplare, anunță o altă direcție economică mai puțin axată pe interdependența globalizării. Asta nu exclude interdependența regională.
S-ar putea să sfârșim cu o lume unde o să avem sfere predilecte de interese economice interdependente economic la nivel regional, dar decuplate unele de altele.
O lume multi-nodală și multi-polară unde există un sistem economic regional în jurul Chinei, unul în jurul Europei, altul în jurul Statelor Unite. Aceasta cred că este direcția în care ne îndreptăm. Noi blocuri sunt pe cale de emergență decuplate unele de altele, dar interdependente intern.
(…………………………………………………..)
*
Interviul integral, precum și abordarea relației dintre SUA și UE din punct de vedere economic, pot fi citite în nr. 80 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare.
***
(Citiți și: ”Cristian Grosu / Infrazgomotele istoriei ”)
(Citiți și: ””COMPETIȚIA” – CRONICILE nr. 80. Sumarul, titlurile, autorii / 5 ani de CRONICI”)
***
