joi

25 aprilie, 2024

20 august, 2019

Președinții Franței, Emmanuel Macron, și Rusiei, Vladimir Putin, au indicat posibilitatea deschiderii unor noi negocieri care să ducă la soluționarea conflictului din Ucraina, dar nu au găsit nicio soluție comună în ceea ce privește luptele din Siria. Cei doi președinți au viziuni total diferite și asupra modului în care statul trebuie să gestioneze protestele interne.

Emmanuel Macron și Vladimir Putin s-au întâlnit luni, în Franța- a șaptea întâlnire bilaterală de când Emmanuel Macron a preluat funcția de președinte al Republicii, în 2017. Întâlnirea, scrie Politico, este parte a unui efort de îmbunătățire a relațiilor dintre cele două state.


Organizată cu câteva zile înainte ca președintele Macron să găzduiască summit-ul G7 la Biarritz, sud-vestul Franței, reuniunea îi oferă președintelui francez șansa de a se poziționa ca cel mai puternic lider al Europei, în condițiile în care Marea Britanie este ocupată cu Brexit, iar Angela Merkel își pregătește ieșirea din scena politică.

Putin și Macron au dat de înțeles că oficiali din ambele state vor discuta posibilitatea organizării unui nou summit în patru, cu Ucraina și Germania (așa numitul format Normandia), în următoarele săptămâni, însă niciunul nu a evocat atingerea unui rezultat palpabil în soluționarea conflictului, chiar dacă amândoi președinții au exprimat optimism în dezvoltarea unor relații bune cu noul președinte al Ucrainei, Volodymyr Zelenskiy.

Emmanuel Macron: Europa ”de la Vladivostok la Lisabona”

Președintele Macron a mai pledat pentru nevoia de a ”reinventa suveranitatea Europei” într-o ordine mondială în schimbare, care se confruntă cu impredictibilitatea Statelor Unite. Părând că vorbește în numele Europei, Emmanuel Macron a exprimat și dorința ca ”relațiile dintre Rusia și UE să fie reinventate”, dar menținându-și opoziția ca Rusia să fie readmisă în G7 înainte de soluționarea crizei din Ucraina.

Emmanuel Macron a vorbit și despre o apropiere între Rusia și Uniunea Europeană, precum și între Moscova și Paris, evocând conceptul unei Europe ”de la Lisabona la Vladivostok”:


„Știu un lucru: Rusia este europeană, într-un mod profund și credem în această Europă care merge de la Lisabona la Vladivostoka declarat Emmanuel Macron.

Cei doi președinți au discutat câteva ore și despre Siria și situația internă din Rusia, diferențele de abordare fiind evidente în special asupra ultimului subiect.

Vladimir Putin a spus: „Știm cu toții de evenimentele provocate de mișcarea vestelor galbene. Din câte ştim noi, 11 oameni au fost uciși și 2.500 au fost răniți în timpul acelor evenimente, inclusiv 2.000 de polițiști. Nu vrem ca astfel de lucruri să se petreacă în capitala Rusiei și vom face tot posibilul pentru ca totul să se desfășoare respectând legea.”

Emmanuel Macron a replicat: „Am cerut în această vară ca libertatea de a protesta, libertatea de expresie, libertatea gândirii, libertatea de a participa la alegeri să fie respectate în întregime în Rusia. Domnul președinte a spus că au existat proteste violente în Franța și într-adevăr, unii protestatari și polițiști au fost grav răniți. Dar cel puțin Franța și-a respectat mereu nu doar Constituția și drepturile civile, ci și pe cele ale Consiliului Europei. Și fiecare francez poate apela la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar drepturile lor vor fi respectate. În Franța, protestatarii au putut participa liberi la alegeri.”

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: