Politica economică a Franţei nu este dirijată în funcţie de evaluările agenţiilor de calificare a riscurilor, care nu schimbă cu nimic deciziile ce trebuie luate de ţările europene în această perioadă de “criză fără precedent”, a declarat luni după-amiază preşedintele francez Nicolas Sarkozy, potrivit AP.
În conferinţa de presă comună după întâlnirea de la Madrid cu premierul spaniol Mariano Rajoy, Sarkozy a amintit că deşi vineri agenţia Standard&Poor’s a retrogradat Franţa de pe poziţia maximă AAA, o altă agenţie, Moody’s, a confirmat luni triplul A pentru Paris.
“Nu agenţiile de calificare a riscurilor trebuie să definească politicile economice ale ţărilor, ci evoluţiile din economia reală. Vineri, Franţa pierdea nivelul AAA, luni s-a confirmat că Franţa păstrează acest nivel. Trebuie reacţionat cu sânge rece, asupra fondului lucrurilor: reducerea deficitului, a cheltuielilor, sprijinirea concurenţei economiilor, regăsirea drumului creşterii”, a spus liderul francez.
La rândul său, premierul spaniol a vorbit despre necesitatea unor decizii rapide la nivelul UE nu doar pentru reducerea deficitelor publice, ci şi pentru reluarea creşterii economice. “E decisiv ca Europa să acţioneze în ansamblu, dar şi ca fiecare guvern, în ţara sa, să marcheze propriul drum pentru reducerea deficitului public, aplicarea reformelor structurale pentru creştere. Suntem atenţi la agenţiile de rating, însă dacă ţările UE îşi face datoria şi luăm deciziile bune, cu rapiditate, agilitate, realism şi bun simţ, vom depăşi această criză’, a afirmat Rajoy.
Sarkozy confirmă amânarea întâlnirii comune de la Roma cu Merkel şi Monti
Liderul francez a recunoscut că întâlnirea de la Roma cu cancelarul german Angela Merkel şi premierul italian Mario Monti, programată pentru 20 ianuarie, a fost amânată din cauza unor priorităţi de agendă internă. El a spus că trilaterala va fi ţinută în februarie, însă fără a preciza data exactă, adăugând că atât el, cât şi Merkel s-au întâlnit recent cu Monti, iar o nouă întâlnire atât de curând nu a mai rezultat necesară.
Spania susţine taxa pe tranzacţiile financiare
Premierul Rajoy a arătat, potrivit EFE, că Spania
susţine iniţiativa Franţei privind introducerea taxei Tobin pe tranzacţiile financiare. Sarkozy a obţinut astfel susţinerea pentru această taxă şi din
partea celei de-a patra economii a zonei euro, după ce săptămâna trecută premierul Italiei, Mario Monti, a confirmat de asemenea că e de acord cu introducerea în UE a taxei Tobin. Iniţiativa franceză este privită negativ de Marea Britanie a conservatorului David Cameron, care apără interesele City-ului londonez, dar nu e bine primită nici la nivelul coaliţiei guvernamentale din Germania, deşi cancelarul Angela Merkel a afirmat sprijinul său personal.
Franţa a plasat luni obligaţiuni în valoare de 8,6 miliarde euro cu dobânzi în scădere
Agenţia franceză de administrare a datoriei publice a obţinut luni
8,6 miliarde de euro în urma succesului unei emisiuni de obligaţiuni pe termen scurt,
randamentele fiind în scădere faţă de licitaţiile anterioare de săptămâna trecută. Potrivit Market Watch,
4,503 miliarde de euro au fost obţinuţi prin vânzarea de titluri pe 12 săptămâni, la un
randament de 0,165%, în scădere de la nivelul de 0,167% de saptamana trecuta. Obligaţiuni cu scadenţă la 25 săptămâni au fost vândute pentru 2,192 miliarde de euro, la un
randament de 0,281% faţă de 0,286% la licitaţia anterioară. Titluri pe 51 de săptămâni în valoare 1,9 miliarde de euro au fost plasate cu un
randament de 0,406%, în scădere de la 0,454%.
Banca Centrală de la Paris a calculat pentru 2011 o creştere economică de 1,75% a economiei Franţei, cu un deficit de 5,5% din PIB, faţă de 7,1% din PIB în 2010. Guvernul francez are ca ţintă readucerea deficitului public sub pragul de 3% din PIB în 2013, după o reducere la 4,5% din PIB în 2012. Rata şomajului în Franţa era în noiembrie de 9,2%, potrivit raportului Eurostat.
Pentru Spania urmează un 2012 extrem de dificil.