joi

25 aprilie, 2024

20 ianuarie, 2020

Președintele american Donald Trump și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să se întâlnească în acestă săptămână, cu ocazia Forumului Economic de la Davos, pe fondul creșterii tensiunilor comerciale transatlantice şi al evoluţiei crizei iraniene.

La câteva zile după ce a înregistrat o „victorie pe hârtie”, semnând un acord comercial parțial cu China, Donald Trump ar putea să-şi exprime îngrijorarea privind planurile Franţei de a impune taxa de 3% pe veniturile companiilor digitale, amânată de UE.

Taxa digitală ar putea să provoace pierderi mai ales giganţilor Alphabet Inc (Google) și Amazon, potrivit Reuters.


Cele mai recente amenințări de represalii americane vizează creșterea la 100% a tarifelor vamale pe importurile de șampanie franțuzească, brânză și alte bunuri și servicii.

Amenințările americane s-ar putea materializa chiar în această lună, dacă nu se înregistrează progrese în negocieri. Înalții oficiali americani și europeni au avut declarații rezervate.

Complicatul dosar iranian

Este de asemeni probabil ca Iranul să fie pe agenda întâlnirii, după ce Marea Britanie, Franţa şi Germania au activat, săptămâna trecută, mecanismul de rezolvare a disputelor prevăzut în acordul nuclear multipartit cu Iranul din 2015.

Activarea mecanismului a urmat deciziei Teheranului de a nu mai respecta limitele de îmbogățire a uraniului, conform acordului, după ce SUA s-au retras din acord în 2018, acuzând Iranul că nu îl respectă și impunându-i sancțiuni.


Conform mecanismului citat , o comisie comună ar urma să analizeze şi să rezolve disputa până la sfârşitul lunii (în minimum 15 zile),iar dacă disputa nu este rezolvată, aceasta va fi supusă Consiliul de Securitate al ONU, care ar putea reimpune sancțiuni Iranului, potrivit BBC.

Tensiunile în regiune s-au amplificat după ce forţele SUA au ucis cel mai puternic lider militar iranian, cu un atac cu dronă, iar conflictul dintre cele două ţări a fost pe cale să se ascaladeze.

Donald Trump şi Ursula von der Leyen, fost ministru al Părări în Germania, se cunosc bine, după ce s-au confruntat pe tema contribuţiei la bugetul NATO de 2% din PIB.

În plus, Ursula von der Leyen nu şi-a ascuns şocul succesului lui Donald Trump în cursa pentru Casa Albă de acum mai bine de trei ani: „Nu sunt o maşină politică, ci o fiinţă umană…. şi am auzit, , inclusiv ca femeie, exact ceea ce el a spus în timpul campaniei”, potrivit Reuters.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: