miercuri

24 aprilie, 2024

19 februarie, 2021

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, face o vizită la Chişinău vineri, cu ocazia acordării de către România a unui ajutor umanitar Republicii Moldova, constând în echipamente medicale şi de protecţie, pentru gestionarea pandemiei de COVID-19.

Bogdan Aurescu se va întâlni cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu prim-ministrul interimar și ministru al afacerilor externe și integrării europene, Aureliu Ciocoi, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Diintre temele de discuţie aflate pe agenda întrevederilor se remarcă: proiectele strategice bilaterale de interconectare, precum şi continuarea parcursului european al Republicii Moldova şi a procesului de reforme.


Ajutorul umanitar este acordat în virtutea pachetului de sprijin din partea României, prezentat public de preşedintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei oficiale efectuate la Chişinău, la 29 decembrie 2020, potrivit sursei citate.

(Citiți și: „Pachet de asistență economică și sanitară pentru Republica Moldova anunțat de Klaus Iohannis la Chișinău”)

România va livra Republicii Moldova cu titlu gratuit 1,5 milioane de măşti chirurgicale, 100.000 de măşti de protecţie de tip FFP3, 100.000 de combinezoane complete şi 100.000 de mănuşi de unică folosinţă, în valoare de 11.188.600 lei, conform hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) din 12 februarie 2021.

„Vizita reprezintă o ocazie de a reconfirma relaţia specială dintre cele două state, precum şi de a asigura cetăţenii Republicii Moldova că România rămâne un partener solid, care îşi menţine şi onorează în mod constant angajamentele asumate”, a mai spus MAE.

 


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: