sâmbătă

20 aprilie, 2024

21 februarie, 2022

Președintele american Joe Biden și omologul său rus Vladimir Putin au convenit „în principiu” să organizeze un summit bilateral urmat de o întâlnire cu toate părțile relevante privind situația securității din Europa, după ce ambii lideri au discutat cu președintele francez Emmanuel Macron, duminică, a anunțat Palatul Elysee, potrivit Politico.

Dar întâlnirea „poate avea loc doar cu condiția ca Rusia să nu invadeze Ucraina”, a anunțat administrația prezidențială din Franța.

Macron a vorbit cu Putin de două ori duminică, prima dată timp de o oră și 40 de minute, iar a doua oară timp de o oră, în urma unei conversații prealabile de 15 minute cu președintele SUA.


Summitul va fi pregătit de secretarul de stat al SUA Antony Blinken și ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, în cadrul unei întâlniri programate pentru această joi, 24 februarie. În comunicatul Palatului Elysée se mai precizează că Macron „va lucra cu toate părțile interesate pentru a pregăti conținutul acestor discuții”.

Antony Blinken: Rusia, la un pas de a ataca Ucraina

Președintele american Joe Biden este pregătit să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin ”în orice moment și indiferent de format, dacă acest lucru permite evitarea unui război” în Ucraina, a declarat duminică secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.

Ela precizat că Rusia continuă să facă manevre în direcția unei invazii a Ucrainei, dar că există încă șanse ca războiul să fie evitat pe cale diplomatică „până când tancurile sunt cu adevărat puse în mișcare și avioanele ridicate în aer”, transmite CNN.

”Așa cum am descris, toți pașii premergători invaziei par că au avut loc”, a avertizat șeful diplomației americane.


Ministerul ucrainean al Apărării a raportat sâmbătă peste 100 de încălcări ale ordinului de încetare a focului în estul Ucrainei și a declarat că bombardamentele au continuat până duminică. În același timp, trupele ruse au rămas în Belarus pentru a continua exercițiile militare care ar fi trebuit să se fi încheiat.

Blinken s-a arătat îngrijorat de faptul că extinderea exercițiilor este un alt semn că Rusia pregătește scena pentru invazie, în urma operațiunilor de fabricare a pretextelor care să justifice un atac din această săptămână și a acumulării a peste 150.000 de forțe de-a lungul graniței cu Ucraina.

Statele Unite ar avea informații conform cărora ordinul de a invada Ucraina a fost transmis comandamentelor ruse, potrivit unor surse din comunitatea de informații citate de mass-media americane.

Solicitate de AFP, Casa Albă, Pentagonul și Departamentul de Stat nu au confirmat și nici nu au infirmat aceste informații.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: