duminică

21 aprilie, 2024

9 iulie, 2020

Câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 2,5% în mai 2020 față de aceeași lună a anului trecut și a scăzut cu 3 lei, până la 3.179 lei, față de aprilie 2020, potrivit datelor publicate joi, de Institutul Național de Statistică (INS).

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.188 lei, cu 13 lei (-0,2%) mai mic decât în luna aprilie 2020.

Cel mai mare câştig salarial mediu nominal net a fost de 7.772 lei, „în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), iar cel mai mic în hoteluri şi restaurante (1.394 lei).

Cele mai mari scăderi – în sistermul bancar


Cele mai semnificative scăderi ale salariului net faţă de luna aprilie 2020 au fost:

  • cu 16,7% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii),
  • cu 16,2% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale),
  • cu 14,9% în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, ca urmare a acordării de prime ocazionale în lunile precedente;
  • între 6,0% şi 12,0% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), transporturi aeriene, telecomunicaţii, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi de servicii anexe extracţiei;
  • între 3,5% şi 5,5% în industria metalurgică, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a., fabricarea băuturilor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de editare.

Au crescut salariile din administrația publică

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel:

  • în administraţia publică (+1,0%),
  • în sănătate şi asistenţă socială (+3,2%), ca urmare a continuării acordării stimulentului de risc pentru personalul medical implicat în tratarea pacienţilor cu COVID-19, în conformitate cu prevederile legale în vigoare,
  • în învăţământ (+5,4%), ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice,

Cele mai semnificative creşteri ale salariilor s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 20,9% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, ca urmare a acordării de prime ocazionale;
  • cu 15,2% în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), respectiv
  • cu 11,3% în fabricarea de mobilă, ca efect al reluării activităţii, dar şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie;
  • între 4,0% şi 8,0% în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, alte activităţi industriale n.c.a., activităţi de poştă şi de curier, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), hoteluri şi restaurante.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: