joi

28 martie, 2024

9 martie, 2018

Investiţiile nete realizate anul trecut în economia naţională au însumat 77,964 miliarde de lei, în creştere cu 6,4%, față de anul 2016, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pe de altă parte, rata investițiilor nete nu a crescut în raport cu valoarea nominală a produsului intern brut (PIB), ca urmare a creșterii mai mari a acestuia, de 7%.

În 2016, însă, indicatorul scăzuse cu 3,3%, ca urmare a reducerii substanțiale, cu 14,9%, în ultimul trimestru al unui guvern tehnocrat pe cale de plecare și cu o posibilități reduse de decizie.


Cea mai mare crestere a investițiilor nete din 2017 față de 2016 a fost înregistrată la capitolul:

  • „alte cheltuieli”, de 17,4%,
  • lucrările de construcţii noi urmând la mare distanță, cu 4,9%, iar
  • „utilajele (inclusiv mijloace de transport)”, cu 3,9%.

INS constată o creştere a ponderii investiţiilor nete în construcţii, cu 7,1 puncte procentuale, dar statistica  nu include proporția construcțiilor rezidențiale, mai mare decât a celor inginerești..

33,4% din investiţiile nete au fost orientate către industrie, fiind în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de anul 2016.


În trimestrul IV 2017, investiţiile nete realizate în economia românească au ajuns la 28,274 miliarde de lei, mai mari cu 13,5%, comparativ cu trimestrul IV 2016. Această creştere a fost înregistrată la toate elementele de structură:

  • alte cheltuieli – plus 43,2%,
  • lucrări de construcţii noi – plus 13,0% şi la
  • utilaje (inclusiv mijloace de transport) – plus 2,3%.

Conform INS, investiţiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării şi reconstrucţiei celor existente, precum şi valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente şi al terenurilor preluate cu plată de la alte unităţi sau de la populaţie (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc.)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: