Potrivit estimărilor semnal realizate de Institutul Naţional de Statistică, produsul intern brut a crescut în trimestrul 3 al acestui an mult peste asteptările analiştilor.
Astfel, conform primelor estimări, Produsul intern brut în trimestrul III 2011 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,9% comparativ cu trimestrul II 2011 (date ajustate sezonier).
Faţă de acelaşi trimestru din anul 2010, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 4,4% pe seria brută şi cu 4,5% pe seria ajustată sezonier.
In perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2011, Produsul intern brut a crescut comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2010 cu 2,7%, pe serie brută şi cu 2,6% pe serie ajustată sezonier.