Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2023 a fost de 1.605,5 mld lei prețuri curente (321 miliarde euro), în creștere – în termeni reali – cu 2,1% față de anul 2022. PIB-ul estimat (serie brută) pentru T4/2023 a fost de 482,4 mld lei prețuri curente, îm creștere – în termeni reali – cu 3% față de T4/2022.
„Produsul Intern Brut în T4/2023 a fost, în termeni reali, mai mic cu 0,5% comparativ cu trimestrul III 2023. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2022, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 3% pe seria brută şi de 1,1% pe seria ajustată sezonier. Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrele I-IV 2023, nefiind înregistrate modificări semnificative faţă de varianta publicată în 8 martie 2024”, arată comunciatul INS.
Categorii de resurse
În privinţa contribuţiilor la creşterea PIB pe categorii de resurse, pentru anul 2023, nu s-au înregistrat în general, modificări faţă de varianta publicată de INS în 8 martie 2024:
- Agricultura, silvicultura şi pescuitul au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (+0,4%) între cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (110,2%);
- Industria a înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (-0,5%) între cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (97,7%);
- Construcţiile au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (+0,8%) între cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (111%);
- Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transportul şi depozitarea; hoteluri şi restaurante, de la +0,2% la +0,1%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -0,2 puncte procentuale (de la 100,8% la 100,6%);
- Informaţiile şi comunicaţiile au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (+0,4%) între cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (105,1%);
- Intermedierile financiare şi asigurările nu au contribuit la creşterea PIB (+0,0%) în cele două estimări, iar volumul de activitate s-a modificat cu -0,1 puncte procentuale (de la 99,3% la 99,2%);
- Tranzacţiile imobiliare au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (+0,1%) între cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (101,6%);
- Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţi de servicii suport au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (+0,3%) între cele două estimări, iar volumul de activitate s-a modificat cu +0,1 puncte procentuale (de la 103,6% la 103,7%);
- Administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială, nu a suferit modificări (+0,1%), volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (100,9%);
- Activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (+0,1%) între cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (105,1% ).
În anul 2023, dinamica PIB nu s-a modificat în varianta provizorie (2) comparativ cu varianta provizorie (1). Volumul impozitelor nete pe produs a crescut cu 0,8 puncte procentuale în varianta provizorie (2) comparativ cu varianta provizorie (1), de la 103% la 103,8%.
Categorii de utilizări
Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări ale contribuţiei la creşterea PIB în anul 2023, între cele două estimări, au înregistrat:
- Cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiilor publice, de la +0,2% la +0,4%, ca urmare a creşterii volumului său cu 2,2 puncte procentuale de la 102,8% la 105%;
- Consumul final colectiv efectiv al administraţiilor publice, de la +0,3% la +0,6%, ca urmare a creşterii volumului său cu 4 puncte procentuale de la 102,9% la 106,9%;
- Formarea brută de capital fix, de la +2,9% la +3,6%, ca urmare a creşterii volumului său cu 2,4 puncte procentuale de la 112% la 114,4%;
Marcel Boloș: INS confirmă datele Comisiei de Strategie și Prognoză de la începutul anului
Cifra referitoare la Produsul Intern Brut în 2023, de 1.605 miliarde lei, calculată de Institutul Naţional de Statistică, confirmă datele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză de la începutul anului, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
„În această dimineaţă, s-a publicat de către Institutul Naţional de Statistică cifra referitoare la Produsul Intern Brut, 1.605 miliarde lei, respectiv 321 de miliarde de euro, ceea ce confirmă cifrele pe care Comisia Naţională de Prognoză le-a avut la începutul anului. La începutul anului am pornit cu 1.591 miliarde lei, după care am mai coborât, şi ţinta privitoare la Produsul Intern Brut a ajuns undeva la 1.586 miliarde lei. Dar tot ce s-a implementat ca proiecte de investiţii, mai ales în luna decembrie, când am avut un volum de plăţi record la bugetul de stat de peste 73 de miliarde de lei, ne-a adus în această situaţie în care se confirmă creşterea economică de 2,1% din PIB şi valoarea Produsului Intern Brut 1.605 miliarde lei”, a spus Boloş la un eveniment organizat de Profit.ro.
El a subliniat că anul trecut trimestrele II şi III au fost trimestre cu o creştere economică mai temperată, iar recuperarea a venit în trimestrul IV.
„Uitaţi-vă la ceea ce s-a întâmplat anul trecut şi din perspectiva creşterii economice, pentru că trimestrele II şi III au fost trimestre cu o creştere economică mai temperată, iar recuperarea a venit în trimestrul IV, confirmată astăzi de cifrele Institutului Naţional de Statistică, de 3%. Sigur, aici sunt multe de comentat şi de avut în vedere în privinţa creşterii economice şi care tipuri şi de activităţi economice şi creşteri sectoriale sunt determinante pentru o creştere economică sănătoasă la nivel naţional”, a afirmat ministrul Finanţelor.
***