Cele 6.862 autoturisme noi înmatriculate în luna aprilie 2021 au fost mai numeroase cu 58,8% decât cele înmatriculate în aceeași lună a primului an de pandemie, potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), citate de Asociația Producătorilor și Importarilor de automobile (APIA).
Chiar și în acest context, pe ansamblul primelor 4 luni, autoturismele noi înmatriculate înregistrează o scădere generala de 14,5%, față de aceeaşi perioadă din 2020, până la un volum de 27.624 de unităţi.
Pe de altă parte, cele 135.539 autoturisme rulate înmatriculate în perioada ianuarie – aprilie 2021, au au fost mai multe cu 5,6% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020.
Dacia conduce detașat la mărcuile de autoturisme noi, iar Volkswagen la cele rulate.
Totodată, pe segmentul înmatriculărilor de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus şi Bus, precum şi vehicule speciale), după un volum de 2.410 unităţi, înregistrat în luna aprilie 2021 (+162% faţă de aprilie 2020), rezultă un salt general pe ansamblul anului în curs de 26,1%.
În acelaşi timp, motociclurile (motociclete, mopede, ATV-uri) noi au înregistrat, în aprilie, o creştere de 267,1% pe un volum de 527 de unităţi, respectiv un plus de 54,5%, în primele patru luni ale anului.