6 ianuarie, 2023

Inflația din zona euro a scăzut la 9,2% în decembrie, de la 10,1% în noiembrie, sub prognoza specialiștilor, de 9,7%, pe fondul evoluției prețurilor la energie, reiese din datele publicate vineri de Eurostat.

”Scăderea inflației și îmbunătățirea sentimentului economic în decembrie sugerează că stagflația din zona euro s-ar putea dovedi mai puțin acută decât ne temeam în urmă cu câteva luni. Cu toate acestea, o recesiune tehnică este în continuare probabilă și ne așteptăm ca Banca Centrală Europeană (BCE) să își majoreze dobânda-cheie la 3% în lunile ce urmează”, scrie Andrew Kenningham, Chief Europe economist la capital Economics, într-o notă transmisă investitorilor.

Pe de altă parte, inflația de bază, cea care face abstracție de prețurile volatile ale alimentelor și energiei, a înregistrat o creștere de ritm în ultima lună a anului trecut, de la 5% în noiembrie la 5,2% în decembrie. Deși specialiștii întrevăd un declin accelerat a ratei generale a inflației, o consecință a efectului de bază, inflația de bază s-ar putea dovedi mai rezilientă, din cauza persistenței cererii ridicate, a deficitelor de aprovizionare și a creșterii salariilor nominale.


Între timp, creșterea Indicatorului de Sentiment Economic (ESI) al CE pentru zona euro, de la 94,0 în noiembrie la 95,8 în decembrie, este în concordanță cu rezultatele altor sondaje importante care sugerează că declinul activității economice s-a atenuat la sfârșitul anului trecut.

”Acestea fiind spuse, ESI rămâne în concordanță cu o ușoară contractare a PIB-ului și credem în continuare că este probabilă o recesiune de două trimestre. Creșterea cu 0,8% lună la lună a vânzărilor cu amănuntul din zona euro în noiembrie (date publicate și astăzi) a inversat doar jumătate din scăderea din octombrie”, mai punctează Kenningham.

În opinia sa, datele de la începutul anului 2023 confirmă că scenariile apocaliptice avute în vedere cu câteva luni în urmă vor fi, cel mai probabil, evitate. Dar economia zonei euro va stagna în cel mai bun caz, iar inflația de bază se va menține persistentă ceea ce înseamnă că BCE va fi nevoită să continue ciclul de înăsprire a politicii monetare, cel puțin pentru o perioadă.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: