14 februarie, 2012

România a coborât cu indicele anual al preţurilor de consum la nivelul mediei UE. Datele pentru luna ianuarie au arătat o inflaţie lunară de 0,36% şi un rezultat anual de 2,72%, similar valorii de 2,7% consemnate pentru finalul anului pe ansamblul UE.

Media ultimelor 12 luni raportată la cele 12 luni precedente lor, calculată după standardele comunitare, rămâne încă cea mai ridicată la nivel european, cu 5,5%, dar s-a apropiat de nivelurile din Estonia (5,1%), Slovacia (4,6%(, Polonia (4,5%), Cipru şi Letonia (fiecare cu 4,2%).

Ponderile utilizate la calculul indicelui de inflaţie s-au schimbat de la cele rezultate din ancheta întreprinsă în gospodării în anul 2009 la cea din 2010, dar s-au modificat nesemnificativ.

Produsele alimentare reprezintă acum 37,21% din coşul de consum în loc de 37,45%, mărfurile nealimentare 44,26% în loc de 44,22% iar serviciile 18,53% în loc de 18,33%.

Valoarea inflaţiei lunare, de 0,36%, a fost şi ea apropiată de media UE, situată la 0,3%, cu observaţia că indicatorul CORE 2, care prezintă indicele preţurilor de consum fără influenţele venite pe partea de produse cu preţuri reglementate, produse cu preţuri volatile, băuturi şi tutun a fost semnificativ mai redus, de 0,24%. Valoare care anualizată se situează aproape exact pe ţinta de 3% fixată de Banca Naţională pentru 2012.

Cel mai mare impact asupra inflaţiei din luna ianuarie (0,1% faţă de cele 0,36% consemnate) l-a avut majorarea preţurilor la combustibili cu 1,16%, grupă cu o contribuţie importantă (8,26%) la constituirea coşului de consum.

Prin contrast, creditată cu doar 1,18% din cheltuielile unei gospodării (!), ieftinirea de 1,19% a energiei termice a avut un efect favorabil minor, ceva mai mare de o sutime de procent.

În lunile următoare, inflaţia anuală va continua va continua să scadă, prin înregistrarea unor valori mai reduse faţă de aceleaşi luni din anul precedent. Inflaţia medie anuală va continua procesul de apropiere faţă de nivelurile din statele europene.


Deocamdată, traiectoria spre obiectivul de intrare în ecartul de 1,5% faţă de media celor mai performante state ( Suedia 0,4%, Malta 1,3% şi Bulgaria 2%, ceea ce dă o valoare de aproximativ 1,25%), respectiv spre valoarea de 2,75% inflaţie medie anuală ( date aferente lunii decembrie 2011) se menţine în parametri proiectaţi, criteriul urmând a fi atins, însă, doar în 2013.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: