2 mai, 2023

Cererea generată de războiul din Ucraina îi pune în dificultate pe producătorii de armament din SUA și UE să găsească forță de muncă pentru a își majora producția.

O parte a problemei este că locurile de muncă din industria de apărare necesită competențe de nișă și autorizații de securitate – o problemă agravată de un val de companii de apărare care încearcă să angajeze în același timp într-o industrie care s-a luptat de mult să își atingă obiectivele de recrutare.

Una dintre probleme constă în faptul că industria de apărare necesită competențe de nișă ale angajaților și autorizații de securitate pentru funcționare. Situația este agravată de numărul mare de companii producătoare de armament care caută în același timp personal într-o industrie care se străduie de mult timp să găsească forță de muncă, scrie the Wall Street Journal


„Prima noastră prioritate este într-adevăr creșterea capacității, ceea ce înseamnă, desigur, creșterea numărului de angajați”, potrivit Patrice Caine, CEO al producătorului francez de componente Thales, care intenționează să angajeze 12.000 de oameni în acest an pentru a produce senzori submarini, subansamble pentru avioane și multe alte dispozitive pentru armată.

Caine spună că sunt „tensiuni pe unele segmente ale pieței muncii”, dar pe care intenționează să le rezolve prin externalizarea unora dintre activități către „centre de inginerie din străinătate”, precum și bazându-se pe companii partenere.

În 2022, cheltuielile militare globale au crescut cu 3,7%, până la un record de 2,24 trilioane de dolari – cheltuielile statelor membre UE crescând la cea mai mare rată anuală din ultimii 30 de ani, potrivit datelor publicate luni de Institutul Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm.

Lipsa de forță de muncă în rândul contractorilor din industria de apărare din SUA este o problemă încă de anul trecut, când eforturile de a înlocui angajații care au fost concediați în timpul pandemiei au fost accelerate – iar majoritatea companiilor nu și-au putut îndeplini obiectivele de recrutare. Dar, potrivit raportului, numărul de angajați a crescut într-un ritm satisfăcător în ultimele luni. În Europa problema lipsei forței de muncă calificate este mai gravă decât în SUA, guvernele europene crescând cheltuielile pentru înarmare – în special pentru fabricarea de muniții – ceea ce determină operațiuni mai ample de recrutare de personal.


Cea mai mare companie de apărare din Europa, BAE Systems PLC, vrea să angajeze 2.600 de persoane în acest an pentru programele sale de formare pentru ucenici și absolvenți și alte câteva mii pentru alte posturi. Producătorul de rachete MBDA vrea să angajeeze 2.000 de muncitori, echivalentul a peste 15% din forța sa de muncă. Alții, inclusiv Saab AB, producătorul suedez al avioanelor de luptă Gripen, și Rheinmetall AG, compania germană producătoare a tancului Leopard, plănuiesc să angajeze mii de muncitori noi, se arată în analiza WSJ.

„Companiile din industria de apărare sunt îngrijorate în acest moment cu privire la forța de mună”, potrivit economistului șef al grupului ADS, Aimie Stone, care vorbește despre competiția pentru atragerea specialiștilor, la concurență cu sectorul aerospațial civil aflat în revenire și o industrie spațială în curs de dezvoltare. Potrivit lui Stone, membrii ADS aveau disponibile 10.000 de locuri de muncă la sfârșitul anului trecut.

Recrutorul din Marea Britanie, Kieran Slaughter, spune că industria de apărare a avut întotdeauna provocări pentru a recruta specialiști, deoarece producătorii de automobile și producătorii de avioane concurează pentru același grup de tehnicieni și ingineri, și tind să plătească mai mult și nu necesită verificările pentru obținerea autorizațiilor de securitate – un proces care poate dura până la 8 săptămâni în Europa și câteva luni în SUA.

„Unii dintre candidați nu sunt dispuși să aștepte o perioadă atât de lungă pentru a se angaja”, explică Slaughter. În plus, multe locuri de muncă din industria de apărare sunt foarte specializate – cum ar fi inginerii specializați în producția de focoase – despre care Colin McClean, director general la BAE Systems, spune că sunt „o marfă rară”. Constructorul de nave ale Marinei SUA, General Dynamics, a fost deosebit de afectat în timpul pandemiei. În 2022, a angajat 22.000 de noi salariați, și totuși din cauza plecărilor și a pensionărilor, numărul său net de personal s-a majorat doar cu 3.400, la 106.500. Un alt constructor de nave, Huntington Ingalls Industries, se concentrează pe recrutarea din școlile de ucenici și colegii comunitare, potrivit CEO-ului Chris Kastner. „Dacă oamenii aleg să facă o cariera aici, rămân”, a spus el.

Uneori amplasamentele fabricilor nu sunt atractive pentru angajați. Paula Hartley, vicepreședintele la Lockheed Martin, spune că locația este „un uneori dificilă pentru a tenta oamenii”, referindu-se la unitatea companiei din Camden, Arkansas – situată la aproximativ 160 de mile de capitala statului – care are aproximativ 1.000 de angajați și intenționează să mai angajeze încă 200 pentru a produce rachete Javelin și lansatoare de rachete Himars. În ciuda faptului că organizează târguri de joburi și recrutează în continuare, cu bonusuri de angajare și creșteri de salariu, nu s-au ocupat posturi oferite încă din luna ianuarie.

Saab, producătorul suedez de avioane, a început să posteze panouri publicitare, reclame online, să organizeze târguri de locuri de muncă pentru studenți și a lansat o campanie pe rețelele sociale.

Disponibilitatea guvernelor de a crește cheltuielile de apărare nu va avea pe termen scurt un răspuns pozitiv, capacitatea industriei crescând într-un ritm mai lent decât potențialul ei teoretic.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: