Indicatorii economici ai României în vizorul Uniunii Europene. 6 observații

Eurostatistics reprezintă o sinteză bazată pe un set de indicatori standardizat şi armonizat pentru comparabilitate între ţări la nivelul Uniunii Europene (Principal European Economic Indicators (PEEIs în lb. engleză). Aceşti indicatori sunt publicaţi şi revizuiţi lunar, în ideea de a oferi o imagine sintetică asupra unei economii naţionale şi a evoluţiilor recente.

Iată cum se vede o selecţie a indicatorilor de cel mai mare interes pentru modul în care se vede România din exterior, prin prisma analizei făcute centralizat la nivelul UE şi ce concluzii pot fi desprinse din evoluţiile economice recente:

1- În primul rând, atrage atenţia creşterea susţinută a costului forţei de muncă, mult peste cea a avansului economic şi în continuă accelerare. Ceea ce nu se vede în statistica europeană este chiar mai grav, şi anume debalansarea în favoarea unor majorări şi mai mari în sectorul de stat faţă de sectorul privat.

2- De remarcat faptul că evoluţia cifrei de afaceri în sectorul serviciilor nu a ţinut pasul, de la începutul lui 2016 încoace, cu cea a veniturilor majorate, reflectate în evoluţia costurilor cu forţa de muncă.

Mai mult, decalajul s-a tot mărit până undeva la un ritm aproape dublu pentru primul indicator, ceea ce înseamnă că transmiterea sporului de bani în avans economic se face cu randament tot mai scăzut ( sectorul serviciilor este preponderent în structura PIB pentru orice economie dezvoltată sau în curs de dezvoltare).

Banii primiţi în plus par se fi dus într-o proporţie semnificativă spre sectorul imobiliar, unde am ieşit din criteriul de stabilitate de +6% pe an încă din trimestrul II 2016 iar evoluţia este în continuare crescătoare. Este păcat să pierdem un criteriu de stabilitate din tabloul de bord macroeconomic, unde deţineam până de curând 13 criterii îndeplinite din 14.

3- Evoluţia angajărilor a rămas în teritoriul negativ în ultimele patru trimestre analizate iar rata locurilor de muncă vacante este încă mai ridicată decât în urmă cu doi ani, deşi a reuşit o mică revenire după situaţia din trimestrul 3 2016. Semnalul este, însă, că deja devine tot mai greu de găsit anumite specializări şi de păstrat forţa de muncă de o anumită calificare.

Rata şomajului rămâne relativ scăzută faţă de media europeană, dar s-a mişcat discret în sus iar datele ajustate cu cei care au plecat să caute de lucru în afara ţării ar arăta cu totul altfel.

4- Românii plecați să munceacă peste hotare: aici este şi adevărata cheie pentru creşterea încasărilor bugetare. Dacă cei plecaţi deja ar fi lucrat în ţară am fi avut o cu totul altă pondere a salariaţilor în populaţia totală ( cu alte cuvinte nu nivelul de impozitare este problema de rezolvat ci creşterea ponderii muncii salariate).

5- Salvarea temporară a aventurilor propuse electoral a venit, neaşteptat dar şi fără merite pentru cineva, de la evoluţia (deocamdată) neaşteptat de bună a producţiei industriale. În schimb, ultimele date referitoare la sectorul construcţiilor nu arată prea bine, speranţa fiind că este vorba despre o situaţie trecătoare.

6- Randamentul obligaţiunilor emise de stat pentru împrumuturile pe termen lung s-a mai calmat după ce a atacat cota de 4% la finele primului trimestru şi a revenit la valori mai mici decât cele de la începutul anului dar situate peste cele din 2016. Rata de schimb euro/leu, însă, a pornit uşor în sus iar tentativa de coborâre din aprilie a fost stopată, după care s-a revenit pe o pantă lină de depreciere a leului.

Una peste alta, datele arată că trebuie să temperăm creşterea în marş forţat a veniturilor şi să le corelăm mult mai strâns cu productivitatea muncii şi cu rezultatele din economia reală. Impulsul venit pe calea stimulentelor oferite electoral şi-a cam atins limita iar perspectiva nu arată prea bine dacă vom continua pe trendurile actuale.