Proiectul de lege care prevede indexarea pensiilor militare a fost adoptat marți de plenul Camerei Deputaților, cu 213 voturi „pentru”, 31 de voturi „împotrivă, 19 abțineri, iar 2 deputați nu au votat.
Camera Deputaților este prima cameră sesizată, iar Senatul este forul decizional în privința acestui proiect.
În principal, proiectul de lege impune realinierea pensiilor militare cu solda, corectând o măsură controversată introdusă în 2017, când modificările efectuate atunci au eliminat corelarea pensiilor militare cu salariile active.
Guvernul a transmis Parlamentului punctul de vedere asupra proiectului, în care a ridicat semne de întrebare legate de constituționalitatea inițiativei și a menționat un impact bugetar estimat la 4,4 miliarde de lei.
PNL, din rândul căruia provin inițiatorii proiectului, a susținut că puctul de vedere al Guvernului este unul consultativ, deci nu există niciun impediment pentru adoptarea inițiativei lor. Cum este campanie electorală, PSD a anunțat că ”nu s-a opus niciodată proiectului”.
Foștii angajați din penitenciare au fost incluși și ei la actualizarea pensiei militare.
De precizat: Banca Mondială a transmis că modificarea legii pensiilor militare nu trebuie adoptată. În plus, Guvernul a operat deja modificări la legile pensiilor, asigurând Comisia Europeană că acestea nu vor mai fi modificate.
***