Proporţia celor care au părăsit timpuriu procesul de şcolarizare sau de formare profesională a scăzut puternic pe ansamblul Uniuni Europene, de la 17,0% în anul 2002 până la doar 10,6% în anul 2017, a anunţat Eurostat, cu ocazia Zilei Internaţionale a Alfabetizării (8 septembrie). Proporţia a fost semnificativ mai mare în rândul bărbaţilor (12,1%) decât în rândul femeilor (8,9%).
În nedoritul top de profil la nivelul UE, România figurează pe locul al treilea cu un procentaj de 18,1%, imediat după Malta (18,6%) şi Spania (18,3%). De reţinut, însă, acestea sunt pe un trend puternic de scădere în intervalul 2012 – 2017, în timp ce noi figurăm în creştere pe ultimii cinci ani şi riscăm preluarea primului loc în viitorul apropiat.
Notă:
Procentajul celor care au părăsit timpuriu o formă de şcolarizare sau pregătire profesională ( numită în lb. engleză ”early school leavers”) se referă la tinerii cu vârsta între 18 ani şi 24 de ani care nu s-au aflat într-o formă de învăţămînt la momentul cercetării efectuate sub egida Eurostat în cele patru săptămâni de dinaintea anchetei statistice.Obiectivul fixat în general prin programul Europa 2020 este de reducere a acestui indicator sub pragul de 10% (ceva mai mare în cazul României, vezi linia albastră).
Dacă analizăm evoluţia pe ultimii zece ani, constatăm că diferenţa dintre România şi media UE s-a majorat considerabil, de la numai 1,2 puncte procentuale în 2008 la 7,5 pp în 2017. În timp ce situaţia abandonului educaţional s-a ameliorat semnificativ în UE şi se îndreaptă spre obiectivul fixat pentru finele deceniului în curs, noi am regresat spre un nivel aproape dublu în 2015 şi de-abia în ultimii doi ani am mai îmbunătăţit întrucâtva situaţia.
Practic, pentru o parte tot mai mare a tineretului, pregătirea profesională tot mai slabă şi pretenţiile salariale tot mai ridicate merg mână în mână, ceea ce va avea consecinţe pe termen lung în privinţa perspectivelor de a trece la un nivel de dezvoltare superior şi a depăşi faza mulţumirii de a ne fi apropiat la o distanţă acceptabilă de standardul de viaţă occidental.
De aceea, nici nu are rost să ne mai mirăm de ce suntem campionii sărăciei relative în UE ( proporţia persoanelor care lucrează dar obţin un venit sub 60% faţă de media naţională) cu aproape un salariat din cinci în această situaţie, mai ales că proporţia abandonului educaţional este foarte apropiată de cea a sărăciei.
Pentru referinţă, menţionăm că cele mai reduse rate de abandon al pregătirii pentru desfăşurarea unei activităţi utile s-au consemnat în Croaţia (3,1%, de şase ori mai puţin decât la noi !), Slovenia (4,3%), Polonia (5,0%), Irlanda (5,1%), Lituania (5,4%). Adică se poate şi altfel iar patru din cele mai performante cinci state sunt foste colege de bloc socialist şi competitoarele nostre directe în tentativa de reducere a decalajelor faţă de Occident.
De asemeni, trebuie subliniat că majoritatea statelor UE şi-au îndeplinit propriile ţinte naţionale stabilite pentru anul 2020 (16 din 28, respectiv Germania, Belgia, Danemarca, Irlanda, Grecia, Franţa, Croaţia, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Austria, Slovenia şi Finlanda). Interesant, Germania a reuşit ajustarea la 10% de-abia anul trecut.
Statele care mai serios de lucrat în această direcţie sunt vecinele Ungaria şi Bulgaria, precum şi verişoarele latine Spania, Italia şi Portugalia. Ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri, cel puţin la nivel de combinaţie nefavorabilă socio-economică dacă nu şi de mentalitate. Modelul care ne-ar fi mai la îndemână este Franţa, care a coborât de la 12,7% în 2010 la 8,9% anul trecut.
Ca o caracteristică specială, anul trecut rata de părăsire a procesului de educaţie a fost mai mică pentru femei cu excepţia notabilă a patru state: Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi România (fără comentarii legate de motive !). În cazul nostru, inversiunea s-a produs în 2016, după şase ani consecutivi în care se părea că ne-am aliniat la situaţia din majoritatea statelor UE.
Dar cel mai important aspect al acestei probleme, care se reflectă în capacitatea de a găsi forţă de muncă cu o calificare satisfăcătoare, este creşterea masivă a ecartului între noi şi media UE, de la doar 8% în anul 2008 până la 71% în 2017.
Practic, ne vom confrunta pe termen lung cu un număr membri inerent mai puţin productivi ai societăţii, fiind greu de suplinit lipsa lor de pregătire.
Este un aspect important care ne penaliza în tentativa de a avea o economie din ce în ce mai competitivă, bazată pe inovare şi cunoaştere, care să majoreze ponderea activităţilor cu valoare adăugată ridicată. Adică singura variantă care ne-ar permite apropierea nivelui de trai de media UE, odată ce vom pierde avantajul nivelului relativ scăzut al salariilor.
