24 mai, 2011

Prevederile includ dreptul clienţilor de a schimba operatorul de telecomunicaţii în doar o zi, fără modificarea numărului de telefon , acces la informaţii mai clare referitoare la servicii, precum şi protecţia mai eficientă a datelor online.

Comisia Europeană şi Consiliul Autorităţilor Europene de Reglementare pentru Comunicaţii Electronice (BEREC) vor avea prerogative sporite care vor spori predictibilitatea legislativă şi vor permite operatorilor să se dezvolte pe o piaţă de telecomunicaţii pan-europeană.

CE a colaborat cu statele membre pentru introducerea fără probleme a noilor prevederi şi va analiza lansarea unor proceduri de infringement împotriva ţărilor care nu le-au aplicat la timp.


Reglementările prevăd posibilitatea schimbării într-o singură zi lucrătoare a operatorului de telecomunicaţii, fără renunţarea la numărul de telefon.

Durata maximă a unui contract iniţial cu un operator poate fi de 24 de luni, iar cea minimă care poate fi oferită de furnizorul de servicii de 12 luni.

Astfel, clienţii pot trece mai uşor de la un operator la altul, dacă oferă condiţii mai avantajoase.

Operatorii vor fi obligaţi să furnizeze informaţii clare referitoare la serviciile oferite abonaţilor, inclusiv în privinţa calităţii minime a acestora.


Abonaţii la servicii de Internet trebuie să primească informaţii despre tehnicile de management al traficului şi impactul asupra calităţii serviciilor. Contractele trebuie să prevadă şi detalii legate de compensaţii şi returnarea de fonduri, dacă nivelul minim al serviciilor nu este respectat.

Operatorii trebuie să ofere totodată o protecţie mai bună faţă de accesul online neautorizat la datele personale ale clienţilor , precum şi faţă de spam-uri (e-mailuri neautorizate), şi să informeze obligatoriu clienţii în cazul breşelor de securitate.

Potrivit noilor reguli, autorităţile naţionale de reglementare vor avea o independenţă sporită şi vor putea, în ultimă instanţă, să oblige operatorii de telecomunicaţii cu o poziţie dominantă pe piaţă să separe reţelele de comunicaţii de servicii, pentru a permite accesul nediscriminatoriu pe piaţă al altor operatori. Acest lucru va putea fi realizat fără renunţarea la proprietatea asupra activelor sau crearea unei companii separate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: