miercuri

17 iulie, 2024

7 martie, 2022

Prefectura Bucureşti anunţă că au fost montate încă trei corturi în Gara de Nord destinate refugiaţilor ucraineni aflați în transit, scrie News.ro.

”În cursul zilei de astăzi au fost operaţionalizate încă trei corturi pentru cazarea temporară, în incinta Gării de Nord, a persoanelor care vin din zonele de conflict armat din Ucraina.

Reamintim faptul că aceste corturi sunt destinate pentru preluarea persoanelor care nu doresc să fie cazate în spaţiile special destinate din Bucureşti şi Ilfov, ci intenţionează să staţioneze o perioadă scurtă de timp, pentru ca ulterior să-şi continue deplasarea spre alte localităţi sau alte ţări, pe cale aeriană, rutieră sau feroviară”, a transmis, luni, Prefectura Bucureşti.  


Măsura de suplimentare a spatiilor de cazare temporară a fost necesara pentru a preîntâmpina orice situaţie care poate fi influenţată de fluxurile ridicate de refugiaţi, în unele intervale orare. 

Totodată, autorităţile anunţă că, luni seară, ajunge în Bucureşti o garnitură de tren de la Iaşi, cu aproximativ 400 de persoane refugiate (adulţi şi copii), cu diferite cetăţenii, care urmează a fi preluate în vederea cazării în centrele din Bucuresti şi Ilfov. 

Primele două corturi au fost instalate încă de sâmbătă, iar duminică a fost operaţionalizat un punct de comandă în incinta Gării de Nord, din care fac parte reprezentanţi ai instituţiilor angrenate în gestionarea fluxului de persoane din Ucraina. 


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: