Adunarea generală a acţionarilor companiei de transport ţiţei şi produse petroliere Conpet Ploieşti (COTE) a decis schimbarea consiliului de administraţie şi numirea altuia nou, dar cu un mandat provizoriu, de numai patru luni.
Compania este controlată de guvern prin Ministerul Energiei, care deţine 58,7% din acţiunile COTE, restul fiind în circulaţie liberă la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Raportul AGA nu precizează nici cauzele schimbării şi nici motivele provizoratului, spunând doar că mandatul noului CA durează „4 luni sau până la finalizarea procedurii de selecţie prevăzută în OUG 109 / 2011, aprobată cu modificări prin Legea nr 111/2016”.
Toate marile companii de stat au membri ai conducerilor desemnaţi provizoriu, iar coaliţia de la guvernare pare să-şi fi făcut o ţintă strategică din renunţarea la principiile de guvernanţă corporativă. În luna iunie, Senatul a exceptat mai multe companii de stat de la obligaţia de a avea management privat, prin modificarea OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă. Camera Deputaţilor nu a luat în dezbatere proiectul.
Noul consiliu de administraţie a fost decis prin metoda votului cumulativ şi este compus din:
- Constantin Văduva, economist
- Manuela Petronela Stan Olteanu, jurist
- Constantin Ciprian Iacob, jurist
- Antonio Adrian Spînu, jurist
- Claudiu Aurelian Popa, jurist
- Radu Bugica, economist, specializat în investiţii private equity
- Razvan Ştefan Lefter, economist
Au fost revocaţi Liviu Ilaşi (încă director general al companiei), Dan Weiler, Darius Dumitru Mesca, Cristiana Chiriac, Roxana Elena Gheorghe. Constantin Vaduva a fost preşedinte al consiliului de administraţie al Conpet.