1 septembrie, 2024

În statele Saxonia și Turingia din estul Germaniei se desfășoară duminică alegeri pentru parlamentele regionale în care se așteaptă ca AfD (Alternativa pentru Germania), partid considerat de extremă dreapta, să se situeze pe primul loc în cel puțin una dintre aceste regiuni ce s-au aflat sub controlul URSS pentru aproape o jumătate de secol

Un nou partid de extremă stângă, Buendnis Sahra Wagenknecht (BSW) – care, la fel ca AfD, luptă împotriva imigrației – este probabil să se descurce bine în ambele state, unde frustrarea față de rezultatele coaliției de guvernământ condusă de cancelarul Olaf Scholz este în creștere. Sondajele de opinie arată că populiștii, inclusiv fostul partid al lui Wagenknecht, Die Linke (de stânga), sunt pe cale să obțină majoritatea în cele două regiuni, unde modelele de vot diferă semnificativ de cele din vest.

Însă, chiar dacă îi va învinge pe conservatorii creștin-democrați situați pe locul al doilea în sondaje, este puțin probabil ca AfD să reușească să formeze de unul singur un guvern. Aproape sigur că nu va deține majoritatea și toate celelalte partide au exclus să coopereze cu AfD în vreo coaliție. Totuși, succesul AfD și performanțele slabe ale partidelor tradiționale arată că echilibrul politic al Germaniei se prăbușește cu mai puțin de un an înainte de următoarele alegeri federale din 2025.


Creșterea partidelor antisistem pune în pericol reputația Germaniei ca lider al economiei UE. Cu toate acestea este puțin probabil ca piețele să se perturbe în aceeași măsură ca în cazul Franței, după ce președintele Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în iunie.

Primele exit-poll-uri vor fi anunțate la ora 18.00, ora locală, (ora 19.00 ora României) rezultatele preliminare urmând să apară câteva ore mai târziu.

Principalele aspecte ale alegerilor de duminică din Saxonia și Turingia

Frustrare

După certurile din coaliția de guvernământ cu privire la prioritizare cheltuielilor bugetare, cele trei partide din alianța semafor vor fi marile învinse în alegerile de duminică. Sondajele indică un procentaj cumulat în jur de 10% din voturi pentru toate cele trei . Mai mult, verzii și sociali-democrații ai cancelarului Scholz riscă să rămână pe dianafară, ceea ce ar complica aritmetica formării guvernelor regionale.


Al treilea partid din coaliție, Democrații Liberi, pro-business, abia se înscrie la pragul electoral de 5% în sondaje.

Un alt eșec al PSD va redescide polemica referitoare la capacitatea lui Olaf Scholz de a-i conduce pe social-democrați în campania electorală pentru următoarele alegeri federale. Ca alternativă, partidul l-ar putea lua în considerare pe ministrul mai popular, pe cel al Apărării, Boris Pistorius, drept candidat la funcția de cancelar în 2025.

Interferențe

În Turingia, unul dintre primele bastioane ale naziștilor din anii 1930, sondajele sugerează că AfD va ocupa primul loc cu aproximativ 30% din voturi, aproape dublul față de scorul la nivel național.

Björn Höcke, principalul candidat al AfD în Turingia, este un purtător de stindard al aripii radicale din partid. El a fost amendat pentru că a folosit în mod repetat sloganuri naziste, care sunt interzise, și a numit memorialul Holocaustului din Berlin „un monument al rușinii”.

Uniunea Creștin Democrată – partidul fostului cancelar Angela Merkel – se preconizează că va ocupa locul al doilea cu aproximativ 22% din voturi, cu câteva puncte procentuale înaintea extremei stângi BSW.

În Saxonia, sondajele prevăd o cursă strânsă între AfD și CDU, ambele partide fiind  cotate în jur de 30%, iar BSW pe locul trei cu aproximativ 13%.

BSW, de extremă stânga, care se opune ajutorului acordat Ucrainei și dorește îmbunătățirea legăturilor cu Rusia, ar putea juca un rol esențial în menținerea așa-numitului „cordon sanitar” împotriva AfD, alăturându-se unei coaliții sau cooperând informal cu alte partide mai centriste pentru a ține AfD în afara actului de guvernare.

Fragmentare

Există un risc considerabil ca o performanță neașteptată a AfD și fragmentarea mai profundă a peisajului politic să facă neguvernabilă cel puțin una, dacă nu pe amîndoouă landuri estice.
Dacă AfD va deține mai mult de o treime din locurile în parlamentele landurilor, ar putea bloca decizii majore, cum ar fi numirile în sistemul judiciar.

Cu mulți alegători care se declarau încă nehotărâți, rezultatul alegerilor ar putea surprinde. Un atentat islamist cu cuțitul în vestul Germaniei petrecut doar cu o săptămână înainte de alegeri de către un solicitant de azil din Siria a repus în prim-plan problemele legate de securitate și imigrație .
Sondajele nu relevă în ce măsură incidentul – în care trei persoane au murit și opt au fost rănite – ar putea spori sprijinul pentru partidele anti-imigrație.

În semn de disperare, guvernul de la Berlin a anunțat vineri că 28 de cetățeni afgani care au fost condamnați pentru diverse infracțiuni au fost trimiși înapoi în țara lor de origine pentru prima dată după ce talibanii au revenit la putere în august 2021.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: