duminică

28 aprilie, 2024

30 decembrie, 2023

La sfârșitul anului 2023, ANAF și-a realizat pentru prima dată planul lunar de venituri – avut în plan 34,7 miliarde lei, a realizat 35,5 miliarde lei – a anunțat sâmbătă ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Acesta a adăugat că ținta sa pentru 2024 este un venit mediu lunar realizat de ANAF și Autoritatea Vamală.

Premieră – Direcția mari contribuabili și-a realizat planul

”Azi noapte, la ora 2:00, am terminat ultimele calcule privind stadiul execuţiei bugetare şi datele preliminare financiare pentru anul 2023. Datele arată destul de bine, sigur, nu aşa cum le-am fi dorit, dar este un sfârşit de an bun pentru ţara noastră şi premisele pentru ca investiţiile din fonduri europene, foarte importante în România, să poată continua şi în anul 2024”, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Marcel Boloş, citat de News.ro

El a arătat că închiderea din acest an aduce şi câteva premiere în ceea ce priveşte activitatea ministerului şi a instituţiilor subordonate acestuia. 


”Pentru prima dată, Direcţia Generală de mari contribuabili şi-a realizat planul. În anul 2023 am avut această problemă aproape lunar, Direcţia de mari contribuabili nu şi-a realizat planul la venituri, să ştiţi că este luna decembrie, pentru prima dată când îşi realizează planul: 16 miliarde de lei planificaţi, 16 miliarde de lei realizaţi. Good job!”, a adăugat Boloş.

El a mulţumit şefei Direcţiei din ANAF pentru ”această performanţă”, promiţându-i acesteia o ”diplomă de apreciere”. 

(Citește și: Execuția bugetară: deficit 4,64% din PIB după 11 luni din 2023)

Planul ANAF a fost depășit, tot pentru prima oară

”De asemenea, pentru prima dată ANAF îşi realizează planul lunar de venituri, semn bun pentru 2024. A avut în plan 34,7 miliarde lei, a realizat 35,5 miliarde lei, deci o depăşire cu puţin, dar un semn bun pentru noi că se poate”, a mai spus ministrul.

El a arătat că decembrie 2023 a fost ”lună record” şi în ceea ce priveşte veniturile din fonduri europene, arătând că sunt venituri realizate în cuantum de peste 13 miliarde de lei, bani înregistraţi în contul de execuţie bugetară şi intraţi în vistieria României.


”Planul de venituri preliminar – probabil şi domnul prim ministru o să anunţe aceste lucruri – la veniturile totale, peste 55,9 miliarde lei s-au realizat în această lună foarte importantă pentru încasări în România şi să ştiţi că sunt bani intraţi în vistieria României”, a mai spus Marcel Boloş.

Ținta pentru 2024: o medie de 40 mld. lei lunar realizată de ANAF și Vamă

”Target-ul meu, ca ministru al Finanţelor, pentru anul 2024, este să ajungă ANAF-ul şi Autoritatea Vamală Română la un plan de venituri mediu lunar de peste 40 de miliarde de lei. Acesta este targetul pe care l-am fixat şi la care vor trebui să adere toţi cei care lucrează în echipă cu mine”, a anunțat ministrul Marcel Boloş.

Conceptul 3 de Zero

”Am dedicat anul 2024 unui concept inovativ, teoria celor trei de zero: zero impozite şi taxe pentru contribuabili, este anul în care nu vom aduce modificări pe impozite şi taxe pentru contribuabili; zero toleranţă pentru evaziunea fiscală; zero toleranţă pentru risipa banului public. În ianuarie voi pune în discuţia coaliţiei trei subiecte importante: digitalizarea etapei a doua a cheltuirii banului public, reducerea birocraţiei în cheltuirea banului public şi mecanismele moderne de gestionare a cheltuielilor publice. Avem nevoie de finanţe publice moderne, puternice, avem nevoie de aceste lucruri pentru a asigura servicii publice de calitate, în folosul oamenilor. Avem nevoie de o fiscalitate corectă, predictibilă şi cinstită în relaţia cu mediul de afaceri. Mediul de afaceri are nevoie de susţinere pentru crearea de noi locuri de muncă şi atragerea de investiţii”, a mai declarat Marcel Boloş.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: