Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei IFIN-HH şi toţi partenerii din Asocierea EuroGammaS (EGS) au semnat documentul ce pune capăt situaţiei conflictuale care a blocat implementarea proiectului Laserului de la Măgurele.
„După pasul istoric făcut luna trecută, respectiv finalizarea negocierilor dintre IFIN-HH/ELI-NP şi EuroGammaS, care a oferit perspectiva împlinirii depline a potenţialului extraordinar pe care proiectul ELI-NP îl are, iată că a fost semnată şi tranzacţia finală. Este un mare succes la nivel ştiinţific, dar şi diplomatic. Deschidem astfel calea unei noi colaborări către construcţia unei infrastructuri de cercetare moderne şi complexe, pentru România, Europa şi lumea întreagă”, a declarat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, citat într-un comunicat al Ministerului Cercetării.
(Citește și: „Faza a 2-a a Laserului european demarează oficial fără Măgurele. Cum s-a ajuns aici și ”Planul B” descris de reprezentantul special al României la ELI-DC„)
Documentul semnat miercuri la sediul Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) de la Măgurele a fost agreat în data de 3 mai 2023, la întâlnirea organizată pentru finalizarea înţelegerii amiabile, la care au participat reprezentanţi ai Guvernului României, Administraţiei Prezidenţiale, Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi ambasadorii Franţei şi Italiei.
„Semnarea acestui document deschide posibilitatea de colaborare între IFIN-HH, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (INFN) şi alţi parteneri europeni cu scopul final de a construi o infrastructură avansată de producere a fasciculelor radioactive (numită RIF@IFIN) în IFIN-HH”, mai spune comunicatul.
Cum a rămas Laserul de la Măgurele în afara consorțiului european
Institutul Horia Hulubei a reziliat în 2018 contractul pentru sursa de raze gama, după ce consorțiul care a livrat echipamentele în valoare de aproape 66 de milioane de euro a cerut modificarea clădirii ce urma să găzduiască instalația. Consorțiul EuroGammaS, format din opt state europene, s-a oferit chiar să plătească aceste costuri ale intervenției, pentru a fi respectate standardele tehnice și de protecție.
Contractul a fost reziliat, iar EuroGammaS a contestat în instanță acțiunea Institutului.
Doi comisari europeni au încercat să medieze conflictul, dar Institutul de la Măgurele a organizat o nouă licitație și a acordat contractul unei firme americane – Lyncean Technologies.
ELI-DC a decis în 2019 continuarea proiectului fără România
In octombrie 2018, a aparut o dispută privind instalarea componentelor tehnice la ELI-NP, între membrii ELI-DC, extinzându-se ulterior la nivel internațional. Acest lucru a determinat o intervenție din partea a doi comisari europeni, cu scopul bine definit de a găsi o soluție pentru a preîntampina un proces legal.
Întalnirea directa între reprezentanții ministeriali în domeniu din Republica Cehă, precum și din Franța și Italia, cu omologul lor din România s-a axat pe înțelegerea modului de prevenire a întârzierilor și continuitatea înființării ELI ERIC (a doua etapă a proiectului european al Laserului).
În acord cu CE, reprezentanții guvernelor franceze, italiene și române au stabilit un proces de mediere, cu scopul de a rezolva disputa dintre IFIN-HH și Consorțiul Eurogammas, pentru a menține un fundament al încrederii și cooperării, dar acest proces a fost ignorat de România. Cu excepția cazului în care disputa legală este rezolvată într-un mod constructiv și colaborativ, aceasta va continua să împiedice serios colaborarea practică cu IFIN-HH și ELI-NP, au considerat membrii ELI-DC.
În martie 2019, Adunarea Generală ELI-DC (AG), preocupată de faptul că disputa ar putea dauna acordului privind înființarea ELI ERIC, a decis să continue discuțiile directe între reprezentanții ministeriali cu privire la înființarea ELI ERIC, cu două facilități inițiale (ELI -ALPS și ELI Beamlines).
****