27 decembrie, 2019

În plin sezon turistic de Sărbători, reprezentanţii industriei turismului și hotelierii pun în circulație o serie de noi cereri la adresa guvernului: reducerea TVA de la 19% la 5% și pentru agențiile de turism, sprijin pentru construcţia de hoteluri, dar și pentru activitatea de incoming, potrivit opiniilor culese de News.ro.

De asemeni, promovarea turistică a României din punct de vedere turistic ar trebuieâ făcută în parteneriat public-privat, de profesioniştii în domeniu.

„Noi nu vrem ca statul să organizeze partea de marketing a statului din punct de vedere turistic. Promovarea statului pe partea de turism trebuie făcută în parteneriat public-privat. Ea ar fi asigurată astfel de profesionişti în domeniu. Noi vrem un stat mai mic, mai flexibil care să lase mai mult privatului, pentru că oricum partea privată deţine mai toate activele în turism”, a declarat Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), pentru News.ro.


Cât privește sprijinul necesar pentru construcţia de hoteluri, „asta există deja într-o formă de ajutor de minimis şi prin fonduri europene. Problema aici este că ar trebui ca standardele de cost pentru construcţia de hoteluri (şi de spitale) să fie actualizate şi să nu fie identice cu construcţia de clădiri cu destinaţie de rezidenţial”, a adăugat Călin Ile.

Turismul beneficiază de TVA redus până la 5%, de la 19%, inclusiv pentru cazarea în hoteluri, dar reprezentanții domeniului spun că ar fi atrași mai mulți turiți străini dacă agențiile de turism ar beneficia de aceeași reducere.

(Citiți și: „Afacerile din HORECA cresc cu 23%, dar ale intermediarilor scad cu 4% – raport INS”)

„Una dintre probleme este cea a TVA-ului, noi, touroperatorii, solicităm 5% TVA la agenţiile de turism, nu 19% cât avem acum. Toate hotelurile şi toate restaurantele din România au 5% TVA, iar ‘prapaditele’ de agenţii au 19%. Şi mai vrem turişti străini în România? De fapt, se pare că vrem numai noi, în rest, nu vrea nimeni, se pare. Avem 2,7 milioane de turişti străini pe an. Bulgarii au 9 milioane. Este nevoie de măsuri pentru a recupera decalajul”, a declarat proprietarul touroperatorului Paralela 45 Alin Burcea pentru News.ro.

Touroperatorii mai cer sprijin pentru activitatea de incoming (aducerea de turişti străini în România) şi astfel să fie preluată propunerea fostului ministru Bogdan Trif, care prevedea că pentru fiecare turist străin care stă în România mai mult de cinci zile, să se acorde 50 euro.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: